Psaltirea 103

1Psalmul lui David pentru facerea lumii. Binecuvintează suflete al meu pre Domnul; Doamne Dumnezeul meu, măritu-te-ai foarte.

2Întru mărturisire și în mare podoabă te-ai îmbrăcat, cel ce te îmbraci cu lumina ca cu o haină.

3Cel ce întinzi cerul ca o piele, cel ce acoperi cu ape cele mai pre deasupra ale lui.

4Cel ce pui norii suirea ta, cel ce umbli preste aripile vânturilor.

5Cel ce faci îngerii tăi duhuri, și slugile tale pară de foc.

6Cel ce întemeezi pământul preste întărirea lui, nu se va plecà în veacul veacului.

7Adâncul ca o haină este îmbrăcămintea lui, preste munți vor stà ape.

8De certarea ta vor fugì, de glasul tunetului tău se vor înfricoșà.

9Se suie munții și se pogoară câmpii, în locul în care le-ai întemeiat pre ele.

10Hotar ai pus, care nu-l vor trece, nici se vor întoarce să acopere pământul.

11Cel ce trimiți izvoare în văi; prin mijlocul munților vor trece ape.

12Adăpà-se-vor toate hiarele câmpului, așteptà-vor colunii întru setea lor.

13Preste acelea pasările cerului vor lăcuì, din mijlocul pietrilor vor dà glas.

14Cel ce adăpi munții din cele mai pre deasupra ale tale, din rodul lucrurilor tale se va săturà pământul.

15Cel ce răsai iarbă dobitoacelor și verdeață spre slujba oamenilor.

16Ca să scoață pâine din pământ, și vinul veselește inima omului.

17Ca să veselească fața cu untuldelemn, și pâinea inima omului o întărește.

18Săturà-se-vor lemnele câmpului, chedrii Livanului, pre cari i-ai răsădit, acolo pasările se vor încuibà.

19Lăcașul Erodiului povățuește pre ele, munții cei înalți cerbilor, piatra scăparea epurilor.

20Făcut-au luna spre vremi, soarele ș’a cunoscut apusul său.

21Pus-ai întunerec și s’a făcut noapte, întru aceea vor trece toate hiarele pădurii.

22Puii leilor răgnind ca să apuce, și să ceară dela Dumnezeu mâncare lor.

23Răsărit-a soarele, și s’au adunat; și în culcușurile lor vor zăceà.

24Ieșì-va omul la lucrul său și la lucrarea sa până seara.

25Cât s’au mărit lucrurile tale Doamne! Toate întru înțelepciune le-ai făcut; umplutu-s’a pământul de zidirea ta.

26Marea aceasta este mare și largă; acolo sunt jigănii cărora nu este număr.

27Vietăți mici cu mari; acolo corăbiile umblă.

28Balaurul acesta, pre care l-ai zidit a-l batjocori pre el, toate către tine așteaptă să le dai lor hrană la bună vreme.

29Dându-le tu lor, vor adunà; deșchizând tu mâna ta, toate se vor umpleà de bunătate.

30Iar întorcându-ți tu fața ta, se vor turburà; luà-vei duhul lor și se vor sfârșì, și în țărâna sa se vor întoarce.

31Trimite-vei Duhul tău, și se vor zidì, și vei înnoì fața pământului.

32Fie slava Domnului în veci, veselì-se-va Domnul de lucrurile sale.

33Cel ce caută spre pământ, și-l face pre el de se cutremură; cel ce se atinge de munți și fumegă.

34Cântà-voiu Domnului în vieața mea, cântà-voiu Dumnezeului meu până ce voiu fi.

35Îndulcească-se lui vorba mea, și eu mă voiu veselì de Domnul.

36Lipsească păcătoșii de pre pământ, și cei fărădelege ca să nu fie ei; binecuvintează suflete al meu pre Domnul.