Psaltirea 142

1Lui David. Când îl gonià pre el Avesalom fiul său. Doamne auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea întru adevărul tău, auzi-mă întru dreptatea ta.

2Și să nu intri la judecată cu robul tău, că nu se va îndreptà înaintea ta tot cel viu.

3Că a gonit vrăjmașul sufletul meu, împilat-a la pământ vieața mea.

4Așezatu-m’a întru întunerec ca pre morții veacului, și s’a mâhnit întru mine duhul meu.

5Întru mine s’a turburat inima mea, adusu-mi-am aminte de zilele cele din început; cugetat-am la toate lucrurile tale, la faptele mâinilor tale am gândit.

6Tins-am către tine mâinile mele; sufletul meu ca niște pământ fără de apă ție.

7Degrab auzi-mă Doamne, slăbit-a duhul mie.

8Să nu întorci fața ta dela mine și mă voiu asemănà celor ce se pogoară în groapă,

9Auzită fă mie dimineața mila ta, că spre tine am nădăjduit.

10Arată mie Doamne calea, în care voiu merge; că la tine am ridicat sufletul meu.

11Scoate-mă dela vrăjmașii mei, Doamne la tine am scăpat; învață-mă să fac voea ta, că tu ești Dumnezeul meu.

12Duhul tău cel bun mă va povățuì la pământul cel drept; pentru numele tău Doamne mă vei vieà întru dreptatea ta.

13Scoate-vei din necaz sufletul meu, și întru mila ta vei sfârșì pre vrăjmașii mei.

14Și vei pierde pre toți cei ce necăjesc sufletul meu, că eu sunt robul tău.