Psaltirea 140

1Lui David. Doamne strigat-am către tine, auzi-mă; ia aminte glasul rugăciunii mele, când strig către tine.

2Să se îndrepteze rugăciunea mea, ca tămâea înaintea ta; ridicarea mâinilor mele, jertfă de seara.

3Pune Doamne streaje gurei mele, și ușă de îngrădire împrejurul buzelor mele.

4Să nu abați inima mea spre cuvinte de vicleșug, ca să tăgăduesc răspunsurile cele din păcate.

5Cu oamenii cei ce lucrează fărădelege; și nu mă voiu însoțì cu aleșii lor.

6Certà-mă-va dreptul cu milă și mă va mustrà; și untuldelemn al păcătosului să nu ungă capul meu.

7Că încă și rugăciunea mea este întru bune vrerile lor; înghițitu-s’au lângă piatră judecătorii lor.

8Auzì-se-vor graiurile mele, că s’au îndulcit, ca o brazdă de pământ s’au rupt pre pământ, risipitu-s’au oasele lor lângă iad.

9Căci către tine Doamne, Doamne ochii mei, spre tine au nădăjduit, să nu iei sufletul meu.

10Păzește-mă de cursa, care mi-au pus mie, și de smintelile celor ce fac fărădelege.

11Cădeà-vor în mreaja sa păcătoșii, deosebi sunt eu, până ce voiu trece.