Psaltirea 17

1Întru sfârșit, slugii Domnului lui David, care a grăit Domnului cuvintele cântării aceștia, în ziua în care l-au izbăvit pre el Domnul din mâna tuturor vrăjmașilor lui și din mâna lui Saul, și a zis: Iubi-te-voiu Doamne, vîrtutea mea. Domnul este întărirea mea și scăparea mea și izbăvitorul meu;

2Dumnezeul meu, ajutorul meu, și voiu nădăjduì spre dânsul;

3Apărătorul meu și cornul mântuirei mele, și sprijinitorul meu.

4Lăudând voiu chemà pre Domnul, și de vrăjmașii mei mă voiu mântuì.

5Cuprinsu-m’au durerile morței; și rîurile fărădelegei m’au turburat.

6Durerile iadului m’au încunjurat, întâmpinatu-m’au lațurile morței.

7Și când mă necăjeam, am chemat pre Domnul, și către Dumnezeul meu am strigat.

8Auzit-au din Biserica cea sfântă a sa glasul meu; și strigarea mea înaintea lui, va intrà în urechile lui.

9Și s’a clătit și s’a cutremurat pământul, și temeliile munților s’au turburat și s’au clătit; că s’au mâniat pre dânsele Dumnezeu.

10Suitu-s’a fum întru mânia lui, și foc dela fața lui se va aprinde; cărbuni s’au ațâțat dela dânsul.

11Și au plecat cerurile și s’au pogorît; și negură supt picioarele lui.

12Și s’au suit preste Heruvimi și au zburat, zburat-au pre aripile vânturilor.

13Și au pus întunerec ascunderea lui, împrejurul lui cortul lui; întunecoasă apă în norii văzduhurilor.

14Dintru strălucire înaintea lui nori au trecut, grindină și cărbuni de foc.

15Și au tunat din cer Domnul, și cel înalt ș’au dat glasul său.

16Trimi-s’au săgeți, și i-au risipit pre ei; și fulgere au înmulțit, și i-au turburat pre ei.

17Și s’au arătat izvoarele apelor, și s’au descoperit temeliile lumii.

18De certarea ta Doamne, de suflarea duhului mâniei tale.

19Trimis-au dintru înălțime și m’au luat; ridicatu-m’au din ape multe.

20Mântuì-mă-va de vrăjmașii mei cei tari, și de cei ce mă urăsc pre mine; că s’au mai întărit decât mine.

21Întâmpinatu-m’au ei în ziua răutăței mele; și au fost Domnul întărirea mea.

22Și m’au scos întru lărgime; izbăvì-mă-va că m’au voit.

23Și îmi va răsplătì mie Domnul, după dreptatea mea; și după curăția mâinilor mele va răsplătì mie.

24Că am păzit căile Domnului, și nu am făcut păgânătate despre Dumnezeul meu.

25Că toate judecățile lui înaintea mea, și îndreptările lui nu s’au depărtat dela mine.

26Și voiu fi fără prihană cu dânsul, și mă voiu păzì de fărădelegea mea.

27Și îmi va răsplătì mie Domnul după dreptatea mea; și după curăția mâinilor mele înaintea ochilor lui.

28Cu cel cuvios, cuvios vei fi; și cu omul nevinovat, nevinovat vei fi;

29Și cu cel ales, ales vei fi; și cu cel îndărătnic te vei îndărătnicì.

30Că tu pre norodul cel smerit vei mântuì, și ochii mândrilor vei smerì.

31Că tu vei luminà luminătorul meu Doamne, Dumnezeul meu luminà-vei întunerecul meu.

32Că întru tine mă voiu izbăvì de ispită, și întru Dumnezeul meu voiu trece zidul.

33Dumnezeul meu, fără prihană este calea lui. Cuvintele Domnului cu foc lămurite, scutitor este tuturor celor ce nădăjduesc spre dânsul.

34Că cine este Dumnezeu afară de Domnul? Sau cine este Dumnezeu fără numai Dumnezeul nostru?

35Dumnezeul cel ce mă încinge cu putere, și au pus fără prihană calea mea.

36Cel ce săvârșești picioarele mele ca ale cerbului, și preste cele înalte mă pui.

37Carele înveți mâinile mele la răsboiu, și ai pus arc de aramă în brațele mele.

38Și ai dat mie scuteală de mântuire, și dreapta ta m’a sprijinit.

39Și certarea ta m’a îndreptat întru sfârșit, și certarea ta aceasta mă va învățà.

40Lărgit-ai pașii mei supt mine, și nu au slăbit urmele mele.

41Gonì-voiu pre vrăjmașii mei, și-i voiu prinde pre dânșii, și nu mă voiu întoarce până ce se vor sfârșì.

42Necăjì-voiu pre dânșii, și nu vor puteà să steà; cădeà-vor supt picioarele mele.

43Și m’ai încins cu putere spre răsboiu; împiedecat-ai pre toți cei ce se sculau asupra mea, supt mine.

44Și al vrăjmașilor mei mi-ai dat mie dosul, și pre cei ce mă urăsc pre mine i-ai pierdut.

45Strigat-au și nu erà cel ce mântuește, către Domnul, și nu i-au auzit pre ei.

46Și-i voiu zdrumicà pre ei ca praful în fața vântului, ca tina uliților voiu șterge pre dânșii.

47Izbăvì-mă-vei de pricirea norodului; pune-mă-vei cap neamurilor.

48Norodul pe care nu l-am cunoscut, mi-a slujit mie; întru auzul urechei m’a auzit.

49Fiii streini au mințit mie; fiii streini s’au învechit și au șchiopat din cărările lor.

50Viu este Domnul și bine este cuvântat Dumnezeu; și să se înalțe Dumnezeul mântuirei mele.

51Dumnezeule, cela ce dai izbândire mie și ai supus noroade supt mine, izbăvitorul meu de vrăjmașii mei cei mânioși.

52Dela cei ce se scoală asupra mea mă vei înălțà; de omul nedrept, mă vei izbăvì.

53Pentru aceasta mă voiu mărturisì ție întru neamuri Doamne, și numelui tău voiu cântà.

54Cel ce mărești mântuirile împăratului și faci milă unsului tău lui David, și seminției lui până în veac.