Psaltirea 11

1Întru sfârșit, pentru cea cu opt. Psalmul lui David. Mântuește-mă Doamne, că a lipsit cel cuvios, că s’au împuținat adevărul de către fiii omenești.

2Deșarte a grăit fieștecare către vecinul său, buze viclene în inimă, și în inimă au grăit rele.

3Pierde-va Domnul toate buzele cele viclene, limba cea mare grăitoare.

4Pre cei ce au zis: limba noastră o vom mărì, buzele noastre la noi sunt, cine este nouă Domn?

5Pentru necazul săracilor și suspinul mișeilor, acum mă voiu sculà, zice Domnul, pune-mă-voiu întru mântuire, îndrăznì-voiu întru el.

6Cuvintele Domnului, cuvinte curate, argint cu foc lămurit, ispitit pământului, curățit de șapte ori.

7Tu Doamne ne vei păzì pre noi și ne vei ferì de neamul acesta, și în veac.

8Împrejur necredincioșii umblă; după înălțimea ta ai înmulțit pre fiii omenești.