Psaltirea 57

1Întru sfârșit, să nu strici, lui David întru scrisoarea stâlpului. De grăiți adecă dupre adevăr dreptate, cele drepte judecați fiii oamenilor.

2Pentrucă în inimă fărădelege lucrați pre pământ; nedreptate mâinile voastre împletesc.

3Înstreinatu-s’au păcătoșii din mitras, rătăcit-au din pântece, grăit-au minciuni.

4Mânia lor este după asemănarea șarpelui, ca a unei aspide surde, și-și astupă urechile sale.

5Care nu va auzì glasul vânătorilor, vânându-se, se vânează dela cel înțelept.

6Dumnezeu va zdrobì dinții lor în gura lor; măselele leilor le-au sfărâmat Domnul.

7De nimica se vor face ca apa ce trece; tinde-va arcul său până unde vor slăbì.

8Ca ceara ce se topește se vor pierde, căzut-a foc preste dânșii și n’au văzut soarele.

9Mai nainte până ce vor cunoaște spinii voștri ramnul; ca pre niște vii, ca întru mânie va înghițì pre dânșii.

10Veselì-se-va dreptul, când va vedea izbândă; mâinile sale va spălà în sângele păcătosului.

11Și va zice omul, dacă este adică roadă dreptului, este dar Dumnezeu judecându-i pre dânșii pre pământ.