Psaltirea 29

1Întru sfârșit, cântarea înnoirei casei lui David. Înălțà-te-voiu Doamne, că m’ai ridicat pre mine, și nu ai veselit pre vrăjmașii mei asupra mea.

2Doamne Dumnezeul meu, strigat-am către tine și m’ai vindecat.

3Doamne scos-ai din iad sufletul meu; mântuitu-m’ai de cei ce se pogoară în groapă.

4Cântați Domnului cei cuvioși ai lui, și vă mărturisiți pomenirei sfințeniei lui.

5Că iuțime este întru mânia lui, și vieață în voea lui; seara se va sălășluì plângere, și dimineața bucurie.

6Iar eu am zis întru prisosința mea: nu mă voiu clătì în veac.

7Doamne întru voea ta dă frumseței mele putere; și ți-ai întors fața ta și m’am turburat.

8Către tine Doamne voiu strigà, și către Dumnezeul meu mă voiu rugà.

9Ce folos este întru sângele meu, când mă pogor eu întru stricăciune? Au doară se va mărturisì ție țărâna? Sau va vestì adevărul tău?

10Auzit-au Domnul și m’au miluit; Domnul au fost ajutorul meu.

11Întors-ai plângerea mea spre bucurie mie; rupt-ai sacul meu și m’ai încins cu veselie.

12Ca să cânte ție mărirea mea, și nu mă voiu mâhnì Doamne Dumnezeul meu, în veac mă voiu mărturisì ție.