Psaltirea 55

1Întru sfârșit, pentru norodul ce se depărtase dela cele sfinți, lui David, spre scrisoarea stâlpului, când l-a prins pre el cei de alt neam în Ghet. Miluește-mă Dumnezeule, că m’a călcat omul, toată ziua dând răsboiu m’a necăjit.

2Călcatu-m’au vrăjmașii mei toată ziua, că mulți sunt cei ce se luptă cu mine dela înălțime.

3Ziua nu mă voiu teme, și eu voiu nădăjduì spre tine.

4Întru Dumnezeu voiu lăudà cuvintele mele; întru Dumnezeu am nădăjduit, nu mă voiu teme, ce-mi va face mie trupul?

5Toată ziua cuvintele mele au urît împrotiva mea toate gândurile lor spre rău.

6Lăcuì-vor și se vor ascunde, aceia călcâiul meu vor păzì, în ce chip au așteptat ei sufletul meu.

7Pentru nimica vei mântuì pre dânșii; întru mânie noroadele vei sfărâmà.

8Dumnezeule, vieața mea am spus ție; pus-ai lacrămile mele înaintea ta, ca și în făgăduința ta.

9Întoarce-se-vor vrăjmașii mei înapoi; ori în ce zi te voiu chemà, iată am cunoscut că Dumnezeul meu ești tu.

10Întru Dumnezeu voiu lăudà graiul, întru Domnul voiu lăudà cuvântul.

11Spre Dumnezeu am nădăjduit, nu mă voiu teme, ce-mi va face mie omul?

12Întru mine sunt Dumnezeule rugăciunile, care voiu răsplătì laudei tale.

13Că ai izbăvit sufletul meu din moarte, ochii mei de lacrămi, și picioarele mele din alunecare; bine voiu plăceà înaintea Domnului în lumina celor vii.