Psaltirea 138

1Lui David întru sfârșit, al Zahariei întru risipire. Doamne cercatu-m’a și m’ai cunoscut, tu ai cunoscut șederea mea și scularea mea.

2Tu ai priceput gândurile mele de departe; cărarea și funia mea tu ai iscodit.

3Și toate căile mele mai nainte le-ai văzut, că nu este vicleșug în limba mea.

4Iată Doamne, tu ai cunoscut toate cele de pre urmă, și cele de demult; tu m’ai zidit, și ai pus preste mine mâna ta.

5Minunată s’a făcut știința ta de către mine, întăritu-s’a, nu voiu puteà spre dânsa.

6Unde mă voiu duce dela Duhul tău? Și dela fața ta unde voiu fugì?

7De mă voiu suì în cer, tu acolo ești; de mă voiu pogorî în iad, de față ești.

8De voiu luà aripile mele de dimineață, și mă voiu sălășluì la marginile mării,

9Și acolo mâna ta mă va povățuì, și mă va țineà dreapta ta.

10Și am zis: au doar întunerecul mă va acoperì? Și noaptea este luminare întru desfătarea mea.

11Că întunerecul nu se va întunecà dela tine, și noaptea ca ziua se va luminà; precum este întunerecul ei, așà și lumina ei.

12Că tu ai zidit rărunchii mei, sprijinitu-m’ai din pântecele maicii mele.

13Mărturisì-mă-voiu ție, că cu înfricoșare te-ai minunat; minunate sunt lucrurile tale, și sufletul meu le cunoaște foarte.

14Nu s’a ascuns osul meu dela tine, carele l-ai făcut întru ascuns; și statul meu întru cele mai de jos ale pământului.

15Cel nelucrat al meu l-au văzut ochii tăi, și în cartea ta toți se vor scrì; zile se vor zidì, și niciuna întru dânșii.

16Iar mie foarte sunt cinstiți prietenii tăi Dumnezeule, foarte s’au întărit stăpâniile lor.

17Numărà-voiu pre dânșii, și mai mult decât nisipul se vor înmulțì; sculatu-m’am, și încă sunt cu tine.

18De vrei să omori pre păcătoși Dumnezeule; bărbații sângiurilor depărtați-vă dela mine.

19Că pricinuitori sunteți întru gânduri, luà-vor întru deșertăciuni cetățile tale.

20Au nu pre cei ce te urăsc pre tine Doamne am urît? Și asupra vrăjmașilor tăi m’am topit?

21Cu urâciune desăvârșit i-am urît pre ei, neprieteni mi s’a făcut mie.

22Ispitește-mă Dumnezeule, și cunoaște inima mea, cearcă-mă, și cunoaște cărările mele.

23Și vezi, de este calea fărădelegii întru mine, și mă îndreptează în calea cea veșnică.