Psaltirea 34

1Psalmul lui David. Judecă Doamne pre cei ce’mi fac mie strâmbătate; dă răsboiu împrotiva celor ce se oștesc asupra mea.

2Apucă armă și pavăză, și te scoală întru ajutorul meu.

3Varsă sabie, și mă apără împrotiva celor ce mă gonesc; zì sufletului meu: mântuirea ta sunt eu.

4Să se rușineze și să se înfrunteze cei ce caută sufletul meu; întoarcă-se înapoi și să se rușineze cei ce-mi gândesc mie rele.

5Să fie ca praful înaintea feței vântului, și îngerul Domnului necăjindu-i pre ei; facă-se calea lor întunerec și alunecare, și îngerul Domnului gonindu-i pre dânșii.

6Că în zadar a ascuns mie stricăciunea lațului său, în deșert a ocărît sufletul meu.

7Să-i vie lui cursa, pre carea nu o știe, și prinzătoarea pre carea o a ascuns, să-l prinză pre el, și în laț să cază într’însul.

8Iar sufletul meu se va bucurà de Domnul, veselì-se-va de mântuirea lui.

9Toate oasele mele vor zice: Doamne, Doamne, cine este asemenea ție? Cel ce izbăvești pre săracul, din mâna celor mai tari decât el, și pre săracul și mișelul dela cei ce-l răpesc pre dânsul.

10Sculându-se asupra mea mărturii nedrepte, de cele ce nu știam m’au întrebat.

11Răsplătit-au mie rele pentru bune, și nerodire sufletului meu.

12Iar eu când mă supărau aceia, m’am îmbrăcat cu sac, și am smerit cu post sufletul meu, și rugăciunea mea în sânul meu se va întoarce.

13Ca unui vecin, ca unui frate al nostru, așà bine am făcut spre plăcere; ca și cum m’aș jelì și m’aș mâhnì, așà m’am smerit.

14Și asupra mea s’au veselit și s’au adunat; adunatu-s’au preste mine bătăi și nu am știut.

15Despărțitu-s’au și nu s’au umilit; ispititu-m’au, batjocoritu-m’au cu batjocoră, scârșnit-au asupra mea cu dinții lor.

16Doamne, când vei vedeà? Întoarce sufletul meu dela fapta lor cea rea, dela lei, pre cea una născută a mea.

17Mărturisì-mă-voiu ție întru adunare multă; întru norod mult te voiu lăudà.

18Să nu se bucure de mine cei ce-mi vrăjmășesc mie cu nedreptate, cei ce mă urăsc în zadar și fac semn cu ochii;

19Că mie adică cele de pace îmi grăiau, și spre mânie vicleșuguri gândeau.

20Lărgit-au asupra mea gura lor, zis-au: bine, bine! Văzut-au ochii noștri.

21Văzut-ai Doamne; să nu taci! Doamne, nu te depărtà dela mine.

22Scoală-te Doamne, ia aminte spre judecata mea, Dumnezeul meu și Domnul meu, spre îndreptarea mea.

23Judecă-mă Doamne după dreptatea ta, Dumnezeul meu, și să nu se bucure de mine.

24Să nu zică întru inimile lor: bine, bine, este sufletului nostru; nici să zică: înghițitu-l-am pre dânsul.

25Să se rușineze și să se înfrunteze împreună cei ce se bucură de relele mele; îmbrace-se cu rușine și înfruntare, cei ce grăesc mari asupra mea.

26Să se bucure și să se veselească cei ce voesc dreptatea mea, și să zică pururea: slăvească-se Domnul, cei ce voesc pacea robului lui.

27Și limba mea se va învățà dreptatea ta, toată ziua lauda ta.