Psaltirea 38

1Psalmul lui David. Întru sfârșit, lui Iditum. Zis-am, păzì-voiu căile mele, ca să nu greșesc eu cu limba mea.

2Pus-am gurei mele pază, când a stătut păcătosul împrotiva mea.

3Amuțit-am și m’am smerit, și am tăcut de bunătăți, și durerea mea s’a înnoit.

4Înfierbântatu-s’a inima mea înlăuntrul meu, și în cugetul meu se va aprinde foc.

5Grăit-am cu limba mea: spune-mi Doamne sfârșitul meu.

6Și numărul zilelor mele care este? Ca să știu de ce mă lipsesc eu.

7Iată cu palme măsurate ai pus zilele mele, și statul meu ca o nimica înaintea ta.

8Însă toate sunt deșertăciune, tot omul ce viază.

9Deșì ca un chip trece omul, dar în zadar se turbură.

10Strânge comori, și nu știe cui le adună pre ele.

11Și acum cine este răbdarea mea? Au nu este Domnul? Și statul meu dela tine este.

12De toate fărădelegile mele izbăvește-mă. Ocară celui fără de minte m’ai dat.

13Amuțit-am, și nu am deschis gura mea, că tu ai făcut; depărtează dela mine bătăile tale.

14Că dela tăria mâinii tale eu m’am lipsit. Întru mustrări pentru fărădelege ai pedepsit pre om.

15Și ai supțieat ca un păianjen sufletul lui; însă îndeșert se turbură tot omul.

16Auzi cererea mea Doamne, și rugăciunea mea ascultă. Lacrămile mele să nu le treci.

17Că nemernic sunt eu la tine, și strein ca și toți părinții mei.

18Slăbește-mă ca să mă odihnesc, mai ’nainte de a mă duce, și mai mult nu voiu fi.