Psaltirea 108

1Întru sfârșit, lui David. Dumnezeule lauda mea să nu o taci, că gura păcătosului și gura vicleanului asupra mea s’au deschis.

2Grăit-au împrotiva mea cu limbă vicleană, și cu cuvinte de urîciune m’au încunjurat, și s’au luptat cu mine în zadar.

3În loc ca să mă iubească, mă clevetiau, iar eu mă rugam.

4Și au pus împrotiva mea rele în loc de bune, și urîciune în locul iubirei mele.

5Pune preste dânsul pre cel păcătos, și diavolul să steà deadreapta lui.

6Când se va judecà el, să iasă osândit. Și rugăciunea lui să se facă întru păcat.

7Fie zilele lui puține, și episcopia lui să o ia altul.

8Să fie feciorii lui săraci și femeia lui văduvă.

9Mișcându-se să se mute fiii lui, și să ceară; să se scoață din curțile casei lor.

10Să scurme datornicul toate câte sunt ale lui, și să jefuiască streinii ostenelele lui.

11Să nu-i fie lui sprijinitor, nici să fie milostivilor spre săracii lui.

12Să fie feciorii lui întru pierzare, într’un neam să se stingă numele lui.

13Pomenească-se fărădelegea părinților lui înaintea Domnului, și păcatul maicei lui să nu se șteargă.

14Să fie înaintea Domnului pururea, și să piară după pământ pomenirea lor, pentrucă nu ș’au adus aminte a face milă.

15Și au gonit pre omul cel sărac și mișel și umilit la inimă, ca să-l omoare.

16Și a iubit blestemul, și-i va venì lui; și n’a voit binecuvântarea, și se va depărtà dela dânsul.

17Și s’a îmbrăcat cu blestemul ca cu o haină, și a intrat ca apa în mațele lui, și ca untuldelemn în oasele lui.

18Să-i fie lui ca o haină cu care se îmbracă, și ca un brâu cu carele pururea se încinge.

19Acesta este lucrul al celor ce mă clevetesc pre mine la Domnul, și al celor ce grăesc rele asupra sufletului meu.

20Și tu Doamne, Doamne, fă cu mine pentru numele tău, că bună este mila ta.

21Izbăvește-mă, că sărac și mișel sunt eu, și inima mea s’a turburat înlăuntrul meu.

22Ca umbra când se abate ea m’am luat în laturi, scuturatu-m’am ca lăcustele.

23Genunchile mele au slăbit de post, și carnea mea s’a schimbat pentru untuldelemn.

24Și eu m’am făcut ocară lor, văzutu-m’au, clătit-au cu capetele lor.

25Ajută-mi mie Doamne Dumnezeul meu; și mă mântuește după mila ta.

26Și să cunoască, că mâna ta este aceasta, și tu Doamne o ai făcut pre dânsa.

27Blestemà-vor ei, și tu vei binecuvântà; cei ce se scoală asupra mea să se rușineze, iar sluga ta se va veselì.

28Îmbrace-se cei ce mă clevetesc pre mine în ocară, și să se învelească ca și cu un veșmânt cu rușinea sa.

29Mărturisì-mă-voiu Domnului foarte cu gura mea, și în mijlocul a multora voiu lăudà pre el.

30Că au stătut deadreapta săracului, ca să mântuiască de cei ce gonesc sufletul meu.