Psaltirea 139

1Întru sfârșit lui David. Scoate-mă Doamne dela omul viclean; dela bărbatul nedrept mă izbăvește.

2Carii gândeau nedreptate în inimă, toată ziua rânduiau războaie.

3Ascuțit-a limba sa ca de șarpe; otravă de aspidă supt buzele lor.

4Păzește-mă Doamne de mâna păcătosului, dela oamenii nedrepți mă scoate.

5Carii au gândit să împiedece pașii mei, ascuns-au mândrii cursă mie.

6Și cu funii au întins cursă picioarelor mele, pre lângă cărare smintele mi-au pus mie.

7Zis-am Domnului: Dumnezeul meu ești tu, ascultă Doamne glasul rugăciunii mele.

8Doamne, Doamne, puterea mântuirii mele, umbrit-ai preste capul meu în ziua de răsboiu.

9Să nu mă dai Doamne dela dorirea mea celui păcătos, gândit-a împrotiva mea, să nu mă părăsești, ca nu cândvà să se înalțe.

10Capul înconjurării lor, osteneala buzelor lor va acoperì pre dânșii.

11Cădeà-vor preste dânșii cărbuni cu foc, surpà-vei pre ei în ticăloșie, și nu vor puteà răbdà.

12Bărbatul limbut nu se va îndreptà pre pământ; pre bărbatul nedrept relele îl vor vânà spre stricăciune.

13Cunoscut-am, că va face Domnul judecată săracilor, și izbândă lipsiților.

14Însă drepții se vor mărturisì numelui tău, și vor lăcuì drepții cu fața ta.