Psaltirea 143

1Lui David, împrotiva lui Goliat. Bine este cuvântat Domnul Dumnezeul meu, cel ce învață mâinile mele spre oștire, și degetele mele la răsboiu.

2Mila mea, scăparea mea, sprijinitorul meu și izbăvitorul meu.

3Scutitorul meu, și întru el am nădăjduit; cel ce supune poporul meu supt mine.

4Doamne! Ce este omul? Că te-ai făcut cunoscut lui, sau fiul omului? Că-l socotești pre el.

5Omul deșertăciunei s’a asemănat; zilele lui ca umbra trec.

6Doamne pleacă cerurile, și te pogoară, atinge-te de munți, și vor fumegà.

7Fulgeră fulgere, și vei risipì pre dânșii, trimite săgețile tale și-i vei turburà pre ei.

8Trimite mâna ta dintru înălțime; scoate-mă și mă izbăvește din ape multe, din mâna fiilor celor streini.

9A cărora gură a grăit deșertăciune, și dreapta lor este dreapta strâmbătății.

10Dumnezeule, cântare nouă voiu cântà ție, în psaltire cu zece strune voiu cântà ție.

11Celui ce dai mântuire împăraților, celui ce izbăvește pre David robul tău de sabie cumplită.

12Izbăvește-mă și mă scoate din mâna fiilor celor streini; a cărora gură a grăit deșertăciune, și dreapta lor este dreapta strâmbătății.

13Ai cărora fiii lor ca niște tinere odrasle înfipte întru tinerețile lor.

14Fetele lor înfrumusețate, împodobite ca asemănarea Bisericii.

15Cămările lor pline, vărsându-se din ceasta în ceea.

16Oile lor mult fătătoare, înmulțindu-se întru ieșirile lor; boii lor grași.

17Nu este cădere de gard, nici trecătoare, nici strigare în ulițele lor.

18Fericit-au pre poporul, căruia sunt acestea; fericit este poporul, căruia Domnul este Dumnezeul lui.