Psaltirea 35

1Întru sfârșit lui David, slugei Domnului. Zis-a călcătorul de lege, greșind întru sine: nu este frica lui Dumnezeu înaintea ochilor lui.

2Că a viclenit înaintea lui, ca să afle fărădelegea lui, și să urască.

3Graiurile gurei lui, fărădelege și vicleșug; nu a vrut să priceapă ca să facă bine.

4Fărădelege a gândit întru așternutul său; în toată calea bună n’au stătut, și răutatea n’au urît.

5Doamne în cer este mila ta și adevărul tău până la nori.

6Dreptatea ta ca munții lui Dumnezeu; judecățile tale adânc mult; oamenii și dobitoacele vei mântuì, Doamne.

7Că ai înmulțit mila ta, Dumnezeule, și fiii oamenilor în umbra aripilor tale vor nădăjduì.

8Săturà-se-vor din grăsimea casei tale, și cu izvorul desfătărei tale vei adăpà pre dânșii.

9Că la tine este izvorul vieței, întru lumina ta vom vedeà lumină.

10Tinde mila ta celor ce te cunosc pre tine, și dreptatea ta celor drepți la inimă.

11Să nu-mi vie mie piciorul mândriei, și mâna păcătosului să nu mă clătească.

12Acolo au căzut toți cei ce lucrează fărădelegea, scosu-s’au afară și nu vor puteà să steà.