Psaltirea 56

1Întru sfârșit, să nu strici, lui David întru scrisoarea stâlpului, când a fugit el de către fața lui Saul în peșteră. Miluește-mă Dumnezeule, miluește-mă, că spre tine a nădăjduit sufletul meu.

2Și în umbra aripilor tale voiu nădăjduì, până ce va trece fărădelegea.

3Strigà-voiu către Dumnezeul cel prea înalt, Dumnezeul cel ce au făcut bine mie.

4Trimis-au din cer și m’au mântuit; dat-au spre ocară pre cei ce mă calcă pre mine.

5Trimis-au Dumnezeu mila sa și adevărul său, și au izbăvit sufletul meu din mijlocul puilor de lei, adormit-am turburat.

6Fiii oamenilor, dinții lor arme și săgeți, și limba lor sabie ascuțită.

7Înalță-te preste ceruri Dumnezeule, și preste tot pământul slava ta.

8Cursă au gătit picioarelor mele, și au împilat sufletul meu.

9Săpat-au înaintea feței mele groapă, și au căzut într’însa.

10Gata este inima mea Dumnezeule, gata este inima mea; cântà-voiu și voiu lăudà întru slava mea.

11Deșteaptă-te slava mea, deșteaptă-te psaltire și alăută; deșteptà-mă-voiu dimineața.

12Mărturisì-mă-voiu ție întru noroade Doamne, cântà-voiu ție întru neamuri.

13Că s’au mărit până la ceruri mila ta, și până la nori adevărul tău.

14Înalță-te preste ceruri Dumnezeule, și preste tot pământul slava ta.