BOR 1914 · Capitolul 141 / 151
Psaltirea 141
1Înțelegerii lui David, când a fost el în peșteră rugându-se. Cu glasul meu către Domnul am strigat; cu glasul meu către Domnul m’am rugat.
2Vărsà-voiu înaintea lui rugăciunea mea, necazul meu înaintea lui voiu spune.
3Când lipseà dintru mine duhul meu, tu ai cunoscut cărările mele.
4În calea aceasta, în care am umblat, ascuns-au cursă mie.
5Luat-am seama deadreapta și am privit, și nu erà cine să mă cunoască.
6Pierit-a fuga dela mine, și nu este cel ce caută sufletul meu.
7Strigat-am către tine Doamne, zis-am: tu ești nădejdea mea, partea mea ești în pământul celor vii.
8Ià aminte spre rugăciunea mea că m’am smerit foarte.
9Izbăvește-mă de cei ce mă gonesc; că s’au întărit mai vârtos decât mine.
10Scoate din temniță sufletul meu ca să se mărturisească numelui tău.
11Pre mine mă așteaptă drepții până ce vei răsplătì mie.
Biblia 1914 (Ediția Sfântului Sinod) (BOR 1914, 1914) · limba și ortografia ediției din 1914 · Domeniu public · archive.org