Septuaginta

Septuaginta este cea mai veche traducere cunoscută a Bibliei ebraice, făcută în greacă pentru iudeii din Egipt și din alte țări care nu mai înțelegeau ebraica. Numele ei, care în latină înseamnă „șaptezeci” și se scrie LXX, vine dintr-o povestire din Scrisoarea lui Aristeas, scrisă pe la 150–100 î.Hr.: regele Ptolemeu al II-lea al Egiptului voia Legea pentru biblioteca lui din Alexandria, iar 72 de bătrâni, câte șase din fiecare seminție, au tradus-o în 72 de zile. Istoricii socotesc aceasta o legendă; cele cinci cărți ale lui Moise au fost traduse probabil în secolul al III-lea î.Hr., iar celelalte cărți mai târziu, de mulți traducători.

Pe alocuri, greaca urmează un text ebraic diferit de textul masoretic: Ieremia ei este cu circa o optime mai scurt, cu capitolele în altă ordine, iar manuscrisele lui Ieremia de la Marea Moartă arată ambele forme. După o părere, asemenea diferențe vin de la traducători; după alta, dintr-un original ebraic diferit. Septuaginta cuprinde și cărți care nu sunt în Biblia ebraică și care se află astăzi în Bibliile ortodoxe și catolice. Ea a fost Vechiul Testament al Bisericii timpurii de limbă greacă, iar cele mai multe citate din Noul Testament o urmează: Epistola către Evrei citează Psalmul 39 cu cuvintele „iar trupul mi-ai săvârșit” — așa citește și Psaltirea din Biblia 1914 —, acolo unde textul ebraic vorbește de urechi pe care Dumnezeu le-a deschis.