Marile codexuri

În secolul I d.Hr. a apărut un nou fel de carte, codexul: foi de papirus sau de pergament îndoite și cusute la cotor, ca o carte de azi. Se putea scrie pe amândouă fețele, un pasaj se găsea mai ușor, iar el putea cuprinde toate cele patru Evanghelii la un loc. Creștinii au fost printre primii care l-au folosit. Până în secolul al IV-lea, Bibliile creștine erau mai ales codexuri de pergament; pe la 332 d.Hr., împăratul Constantin a comandat cincizeci de Biblii de pergament lui Eusebiu, episcopul Cezareei.

Trei mari codexuri cuprind aproape întreaga Biblie în greacă, cu cărțile aflate în Bibliile ortodoxe și catolice. Codexul Vaticanus, din secolul al IV-lea, se află în Biblioteca Vaticanului cel puțin din 1475. Codexul Sinaiticus, de la mijlocul secolului al IV-lea, a fost găsit de Constantin von Tischendorf la Mănăstirea Sfânta Ecaterina de pe Muntele Sinai, în 1844–1859. Cum a plecat din mănăstire este încă disputat — după o părere, ca dar pentru țarul Rusiei, după alta, ca împrumut nedat niciodată înapoi; cea mai mare parte se află la Londra din 1933. Codexul Alexandrinus, din secolul al V-lea, a venit din Egipt și i-a fost dăruit regelui Carol I al Angliei în 1627. Atât Vaticanus, cât și Sinaiticus încheie Evanghelia după Marcu la 16:8.