Tiparul și Bibliile Reformei

Până în secolul al XV-lea, fiecare Biblie era copiată de mână. Johannes Gutenberg din Mainz a tipărit cu litere mobile de metal; prima lui carte mare, pe la 1455, a fost o Biblie latină. În 1516, Erasmus a publicat un Nou Testament grecesc tipărit, pe baza câtorva manuscrise târzii; cu mici schimbări, textul lui a devenit Textus Receptus, „textul primit”. Capitolele îi sunt atribuite de obicei lui Stephen Langton, în secolul al XIII-lea, iar numerele versetelor Noului Testament tipografului Estienne, în 1551; cititorii de mai înainte numeau pasajele după cuprins, ca „în cartea lui Moisì, la rug” (Marcu 12:26).

Tiparul a răspândit traducerile din limbile originale. Noul Testament german al lui Martin Luther a apărut în 1522, iar întreaga lui Biblie în 1534. În Anglia, cercul lui John Wycliffe tradusese Biblia latină pe la 1380–1382. William Tyndale și-a tipărit Noul Testament tradus din greacă în străinătate, în 1525–26; exemplarele au fost aduse pe ascuns în Anglia și arse, iar el a fost executat lângă Bruxelles în 1536. Miles Coverdale a încheiat prima Biblie engleză tipărită în 1535. Exilați englezi de la Geneva au făcut Biblia de la Geneva din 1560, ieftină și plină de note. În 1604, regele Iacob I a aprobat o nouă traducere fără asemenea note, iar vreo 50 de învățați au alcătuit Biblia Regelui Iacob din 1611.