A se spăla pe mâini

Ponțiu Pilat a fost prefectul roman al Iudeii de pe la 26 până la 36 d.Hr. Scriitorii iudei Iosif Flaviu și Filon îl descriu ca pe un dregător aspru, care s-a ciocnit iar și iar cu poporul Ierusalimului. De Paști, Iisus a fost adus înaintea lui, iar mulțimea a cerut în locul lui pe Baraba. Matei scrie că, „văzând Pilat că nimic nu folosește, ci mai multă gâlceavă se face, luând apă și-a spălat mâinile înaintea norodului, zicând: nevinovat sunt de sângele dreptului acestuia” (Matei 27:24). Spălarea mâinilor ca semn de nevinovăție era cunoscută din Legea lui Moise: când un omor rămânea nedezlegat, bătrânii cetății celei mai apropiate își spălau mâinile și spuneau: „mâinile noastre n’au vărsat sângele acesta” (A doua lege 21:6–7). Un psalm spune: „Spălà-voiu întru cei nevinovați mâinile mele” (Psalmul 25:6).

Astăzi, „a se spăla pe mâini” de ceva sau de cineva înseamnă a refuza orice răspundere mai departe și a se retrage: „După al treilea eșec, consiliul s-a spălat pe mâini de proiect.” Adesea are o notă de mustrare, despre cineva care se dă la o parte de la o datorie.