Orb pe orb călăuzind

Fariseii și cărturarii din Ierusalim l-au întrebat pe Iisus de ce ucenicii lui calcă „așezământul bătrânilor”, nespălându-și mâinile înainte de masă (Matei 15:1–2). Fariseii erau o mișcare care ținea cu strictețe asemenea tradiții. Când ucenicii i-au spus mai târziu lui Iisus că fariseii s-au smintit, el a răspuns: „povățuitori orbi sunt ai orbilor; și orb pre orb de va povățuì, amândoi în groapă vor cădeà” (Matei 15:14); Luca dă zicala sub formă de întrebare (Luca 6:39). Orbirea era des întâlnită în Orientul Apropiat antic — din infecții, din strălucirea pustiei, din răniri și din bătrânețe —, iar Legea oprea să pui piedică înaintea orbului (Leviticul 19:14). Gropile erau o primejdie adevărată: peste tot erau tăiate în stâncă cisterne care strângeau apa de ploaie, iar stăpânul unei gropi neacoperite trebuia să plătească animalul care cădea în ea (Eșirea 21:33–34).

Astăzi, despre oameni care nu știu mai mult decât cei pe care îi călăuzesc se spune că e „orb pe orb călăuzind” — un angajat nou care pregătește un alt angajat nou sau un sfat de la cineva care n-a făcut niciodată acel lucru. Se spune cu un zâmbet sau ca o plângere.