Stele fără număr

Înainte de lumina electrică, cerul nopții deasupra țărilor Bibliei era cu adevărat întunecat. Într-o noapte senină, fără lună, se pot vedea cu ochiul liber câteva mii de stele, iar fâșia palidă a Căii Lactee străbate cerul. Lui Avraam i s-a spus: „caută la cer și numără stelele de le vei puteà numărà pre ele” (Facerea 15:5), iar stelele și nisipul au ajuns o zicală pentru mulțimi fără număr (Facerea 22:17). Astronomii greci chiar au încercat: catalogul de stele al lui Ptolemeu, pe la 150 d.Hr., cuprinde 1.022 de stele, împărțite în șase clase de strălucire. Pavel observă că „stea de stea se osebește în slavă” (1 Corinteni 15:41).

Grecii numeau planetele „rătăcitoare”, fiindcă se mișcă printre stelele fixe, iar Iuda folosește același cuvânt: „stele rătăcitoare” (Iuda 1:13). Păstorii erau „păzind streji de noapte împrejurul turmei lor” (Luca 2:8), iar călătorii și corăbierii își găseau drumul după stele. În călătoria lui Pavel spre Roma, „nici soarele nici stelele” nu s-au arătat „în multe zile” (Faptele Apostolilor 27:20), iar echipajul nu mai știa unde se află. Corabia care l-a dus apoi mai departe „erà cu semnul Dioscurilor” (Faptele Apostolilor 28:11): Castor și Pollux, Gemenii din constelația cu același nume, pe care marinarii îi socoteau ocrotitorii lor.