Faptele Apostolilor 27

1Iar după ce s’a judecat ca să mergem noi în Italia, dat-au pre Pavel și pre alții oarecari legați unui sutaș anume Iulie, din ceata Sevastienească.

2Și intrând într’o corabie dela Adramit, vrând să mergem pre lângă locurile Asiei, am purces; fiind cu noi Aristarh, Machedoneanul din Tesalonic.

3Și a doua zi am venit în Sidon. Și cu iubire de oameni arătându-se Iulie către Pavel, i-a dat voie să meargă pre la prieteni să dobândească purtare de grije.

4Și de acolo purcezând, am venit supt Chipru, pentrucă vânturile erau împrotivă.

5Și trecând marea Chilichiei și a Pamfiliei, am venit în Mira Lichiei.

6Și acolo aflând sutașul o corabie din Alexandria mergând în Italia, ne-a băgat pre noi într’însa.

7Și în multe zile vâslind cu zăbavă și abia sosind lângă Cnid, nelăsându-ne pre noi vântul, am trecut pre supt Crit, alăturea cu Salmona;

8Și de abia trecând, am venit la un loc ce se chemà Limanuri bune, de care erà aproape cetatea Lasia,

9Și multă vreme trecând, și fiind mergerea corăbiei cu primejdie, pentrucă și postul trecuse, îi sfătuià pre ei Pavel,

10Zicându-le lor: bărbaților, văz că cu necaz și cu multă pagubă, nu numai a povărei și a corăbiei, ci și a sufletelor noastre, va să fie mergerea corăbiei.

11Iar sutașul pre cârmaciu și pre căpitanul corăbiei ascultà mai mult, decât cele ce grăià Pavel.

12Și nefiind limanul bun de iernat, cei mai mulți făceau sfat să se ducă de acolo, ca de ar puteà să ajungă să ierneze în Finica, limanul Critului, care caută spre Liva și spre Hor.

13Și suflând austrul, părându-le lor că vor dobândì voea sa, plecând au văslit pre marginile Critului.

14Iar nu după multă vreme s’a întărâtat asupra lui un vânt viforâtor, ce se chiamă Evroclidon.

15Și răpindu-se corabia și neputând merge împrotiva vântului, slobozindu-ne după valuri ne purtam.

16Și trecând un ostrov oarecare, ce se chemà Clavdi, abia am putut prinde luntrea.

17Care trăgându-o în corabie, ajutorințe întrebuințau încingând corabia; și temându-se să nu cază în Sirt, slobozind vetrelele, așà se purtau.

18Și fiind noi foarte împresurați de viscol, a doua zi au făcut lepădare din corabie;

19Și a treia zi noi cu mâinile noastre am lepădat uneltele corăbiei.

20Și nici soarele nici stelele arătându-se în multe zile, și vifor nu puțin fiindu-ne asupră, se luase de acia, toată nădejdea de a ne mântuì noi.

21Și multă flămânzie fiind, atunci stând Pavel în mijlocul lor, a zis: se cădeà, o bărbaților, ascultându-mă pre mine, să nu fi purces din Crit, și să fi câștigat necazul acesta și paguba.

22Și acum vă îndemn pre voi să aveți voie bună; că pierire nici unui suflet nu va fi dintru voi, fără numai corăbiei.

23Că mi-a stătut înainte într’această noapte îngerul lui Dumnezeu, al căruia sunt eu și căruia slujesc,

24Zicând: nu te teme Pavle; înaintea Chesarului ți se cade să stai; și iată ți-au dăruit ție Dumnezeu pre toți cei ce sunt în corabie cu tine.

25Drept aceea, fiți cu bună nădejde bărbaților, că cred lui Dumnezeu, că așà va fi precum mi s’a zis mie.

26Și într’un ostrov oarecare este să cădem noi.

27Și dacă s’a împlinit a patrusprezecea noapte, purtându-ne noi cu corabia în marea Adriei, pre la miezul nopței le păreà corăbierilor că se apropie la vre o margine;

28Și slobozind măsura, au aflat stânjini douăzeci, și puțin de acolea trecând și iarăș măsurând, au aflat stânjini cincisprezece.

29Și temându-se ca nu cumvà în locuri prundoase să cază, aruncând patru anghire despre cârma corăbiei, se rugau să se facă ziuă.

30Iar corăbierii căutând să fugă din corabie, și slobozind luntrea în mare, cu prilej ca acela, ca și cum ar vreà despre pisc să sloboziască anghirele,

31Zis-a Pavel sutașului și ostașilor: de nu vor rămâneà aceștia în corabie, voi nu vă veți puteà mântuì.

32Atunci au tăiat ostașii funiile luntrei și o au lăsat să cază.

33Iar până când vreà să se facă ziuă, Pavel rugà pre toți să mănânce bucate, zicând: patrusprezece zile sunt astăzi de când n’ați mâncat, așteptând și nimic gustând.

34Pentru aceea vă rog pre voi să mâncați, că aceasta este spre mântuirea voastră; că nici unuia din voi păr din cap nu va cădeà.

35Și zicând acestea și luând pâine, a mulțămit lui Dumnezeu înaintea tuturor și frângând, a început a mâncà.

36Și voie bună toți făcând, au luat și ei de au mâncat.

37Și eram în corabie de toți, suflete două sute și șaptezeci și șase.

38Și săturându-se de bucate, au ușurat corabia, aruncând grâul în mare.

39Și dacă s’a făcut ziuă, pământul nu’l cunoșteau; iar vedeau de departe un sân ce aveà țărmuri, la care se sfătuiau, de ar fi cu putință să scoață corabia.

40Și trăgând afară anghirele, o au slobozit pre mare, și împreună slăbind funiile cârmelor și ridicând vetrila cea mică după vântișorul care suflà, trăgeau spre țărmuri.

41Și căzând într’un loc dintre două mări s’a înfipt corabia și piscul dinainte s’a împlântat și stà neclătit, iar partea dinapoi se rupeà de sila valurilor.

42Iar ostașii au făcut sfat să omoare pre cei legați, ca să nu înnoate cinevà și să scape.

43Iar sutașul, vrând să ferească pre Pavel, a oprit sfatul lor, și a poruncit ca cei ce vor puteà să înnoate, sărind mai întâiu, să iasă la pământ;

44Iar ceilalți, unii pre scânduri, alții pre altcevà din corabie. Și așà s’a făcut de au scăpat toți la uscat.