Isopul

Planta pe care Biblia o numește isop nu este iarba de grădină care poartă astăzi acest nume și care crește sălbatică doar în sudul Europei. Mulți botaniști cred că era maghiranul sirian, numit și oregano sirian, o plantă mică și aromată din familia mentei, care crește în crăpăturile stâncilor și în zidurile vechi — ca în înșirarea plantelor de către Solomon „dela chedrul cel din Livan și până la isopul care iese prin zid” (3 Împărați 4:33). Frunzele lui uscate sunt și astăzi principala plantă din amestecul de mirodenii za’atar.

Un mănunchi din tulpinile lui păroase și înfrunzite ține bine lichidul, de aceea servea ca stropitoare. La primul Paște, cu un mănunchi de isop s-a uns sângele pe stâlpii ușilor, iar în Lege isopul era folosit pentru a stropi cu apă în rânduielile de curățire. În Ioan 19:29, un burete cu oțet este dus la gura lui Iisus „în isop”; Matei și Marcu spun „într’o trestie”. O tulpină de maghiran pare prea scurtă pentru aceasta, așa că după o părere este vorba de o plantă mai înaltă, cum ar fi sorgul; după alta, un mănunchi de isop era legat de o trestie.