Mane, Techel, Fares

Daniil 5 povestește despre un ospăț mare pe care regele Baltazar al Babilonului l-a dat pentru o mie de dregători ai săi. Inscripțiile babiloniene arată că Baltazar a cârmuit capitala, ca moștenitor al tronului, în locul tatălui său Nabonid, care a stat ani de zile departe de cetate; cartea Daniil îl numește pe Nabucodonosor tatăl lui, iar în ebraică „tată” poate însemna și strămoș sau înaintaș. Oaspeții au băut din vasele de aur și de argint luate din templul din Ierusalim și și-au lăudat zeii. Atunci degete de mână de om „scriau împreajma luminei preste spoiala peretelui” (Daniil 5:5). Niciun înțelept al Babilonului nu a putut citi scrisul. Daniel a citit „Manì, Techel, Fares” — cuvinte care sunt și nume de greutăți — și le-a tâlcuit ca numărat, cântărit și împărțit. „Într’această noapte” Baltazar a fost omorât (Daniil 5:30); în 539 î.Hr. Babilonul a căzut în mâinile perșilor conduși de Cirus.

Astăzi, „mane, techel, fares” înseamnă un semn de avertizare: semnele unui necaz sau ale unui eșec care vine se văd limpede. Când vânzările unui magazin tot scad, e un „mane, techel, fares” pentru el. A vedea acest semn înseamnă a-ți da seama că ceva se apropie de sfârșit, înainte ca sfârșitul să vină.