Bunul samaritean

Întrebat „și cine este aproapele meu?”, Iisus a povestit despre un om care cobora din Ierusalim în Ierihon și a căzut între tâlhari (Luca 10:29–30). Drumul chiar coboară: Ierihonul se află la circa 27 de kilometri depărtare și cu vreo 1.000 de metri mai jos, printre dealuri pustii. Un preot și un levit au trecut pe alături. Un samarinean s-a oprit, i-a legat rănile, „turnând untdelemn și vin”, și l-a dus pe om la o casă de oaspeți — probabil o curte înconjurată de ziduri, cu apă și adăpost pentru călători — și a lăsat doi dinari, plata pe două zile de muncă. Ascultătorii nu s-ar fi așteptat la un asemenea erou. Samarinenii trăiau între Iudeea și Galileea, se închinau pe muntele Garizim, nu la Ierusalim, și țineau doar cele cinci cărți ale lui Moise, iar iudeii și samarinenii se țineau departe unii de alții (Ioan 4:9).

Astăzi, „un bun samaritean” este oricine ajută un străin aflat la necaz fără să i se ceară și fără să aștepte ceva în schimb — de pildă un trecător care se oprește la un accident de mașină. Unele țări au „legi ale bunului samaritean”, care îi ocrotesc pe cei ce dau primul ajutor într-o urgență, iar spitale și organizații de caritate poartă acest nume.