Biblia › Înțelepciunea lui Isus Sirah › 36
BOR 1914 · Capitolul 36 / 51
Înțelepciunea lui Isus Sirah 36
1Miluește-ne pre noi stăpâne Dumnezeul tuturor, și caută,
2Și trimite frica ta preste toate neamurile.
3Ridică mâna ta preste neamurile cele streine, ca să vază puterea ta.
4Precum înaintea lor te-ai sfințit întru noi, așà și înaintea noastră te mărește întru ei.
5Ca să te cunoască pre tine, precum și noi te-am cunoscut; că nu este Dumnezeu afară de tine Doamne.
6Înnoește semnele și schimbă minunile.
7Mărește mâna ta și brațul cel drept.
8Deșteaptă mâniea și varsă iuțimea.
9Pierde pre vrăjmaș și strică pre împrotivnic.
10Grăbește vremea și’ți adu aminte de jurământ, ca să se povestească măririle tale.
11De iuțimea focului să se mistuiască cel ce a scăpat, și cei ce fac rău poporului tău, să afle pierzare.
12Zdrobește capetele boierilor vrăjmașilor, cari zic: nu este afară de noi.
13Adună toate neamurile lui Iacov, inima luminată și bună se nevoește spre mâncările sale.
14Miluește Doamne poporul, care se chiamă cu numele tău, și pre Israil, pre care cu nașterea cea dintâiu l-ai asemănat.
15Milostivește-te spre Ierusalim cetatea sfințirei tale, cetatea odihnei tale.
16Umple Sionul, ca să înalțe graiurile tale, și de mărire pre poporul tău.
17Dă mărturie lucrurilor tale celor din început, și deșteaptă prorociile cele ce sunt întru numele tău.
18Dă plată celor ce te așteaptă pre tine, și prorocii tăi credincioși să se afle.
19Ascultă Doamne rugăciunea celor ce se roagă ție pentru poporul tău, după binecuvântarea lui Aaron, ca să cunoască toți cei de pre pământ, că tu Doamne ești Dumnezeul veacurilor.
20Toată mâncarea primește pântecele, însă este o bucată mai bună decât altă bucată.
21Gâtlejul cu gustul alege bucatele vânatului; așà inima cea înțeleaptă, cuvintele cele mincinoase.
22Inima îndărătnică aduce mâhnire, însă omul cel învățat va răsplătì ei.
23Pre tot bărbatul va primì muierea și este fată mai bună decât altă fată.
24Frumusețea muierii veselește fața și covârșește toată pofta omului.
25De este pre limba ei milă și blândețe, nu este bărbatul ei ca fiii oamenilor.
26Cel ce’și câștigă muiere, începe la agonisită ajutor după sine și stâlp de odihnă.
27Unde nu este gard, se va jefuì agoniseala; și unde nu este muiere, suspină cel rătăcit.
28Că cine va crede tâlharului celui sprinten, care umblă din cetate în cetate? Așà și omului care n’are cuib și sălășluește ori unde înserează.
Biblia 1914 (Ediția Sfântului Sinod) (BOR 1914, 1914) · limba și ortografia ediției din 1914 · Domeniu public · archive.org