Biblia › Înțelepciunea lui Isus Sirah › 28
BOR 1914 · Capitolul 28 / 51
Înțelepciunea lui Isus Sirah 28
1Cel ce’și izbândește dela Domnul, va aflà izbândă, și păcatele lui ținând, le va țineà.
2Iartă nedreptatea aproapelui tău, și atunci când te vei rugà tu, se vor iertà ție păcatele.
3Omul asupra omului ține mânie și dela Dumnezeu cere vindecare.
4De omul cel asemenea lui nu’i este milă, și pentru păcatele sale se roagă.
5El fiind trup ține mânie și cine va curățì păcatele lui?
6Adu’ți aminte de cele mai de pre urmă: de stricăciune și de moarte și te păzește de vrajbă și rămâi întru porunci.
7Adu’ți aminte de porunci și de așezământul de lege al celui prea Înalt și nu te mânieà pre aproapele, iertându’i lui neștiința.
8Depărtează-te de vrajbă și vei împuținà păcatele, că omul mânios va ațâțà vrajbă.
9Și omul păcătos va turburà pre prieten și între oamenii cei ce au pace, va aruncà vrajbă.
10Precum este materiea focului, așà se va aprinde și după putere vrajba va crește.
11După puterea omului va fì mâniea lui; și după cum este avuțiea lui, va înălțà mâniea sa.
12Sfada grabnică aprinde foc, și vrajba grabnică varsă sânge.
13De vei suflà în scântee, se va aprinde și de vei scuipà preste ea se va stinge; amândouă ies din gura ta.
14Pre șoptitor și pre cel cu două limbi, blestemați’l, că pre mulți cari aveau pace i-a pierdut.
15Limba a treia pre mulți i-a clătit, și i-a risipit dintr’un neam într’alt neam, și cetăți tari a surpat și casele celor mari a stricat.
16Limba a treia pre muieri vrednice a gonit și le-a lipsit pre ele de ostenelele lor.
17Cel ce ascultă de ea, nu va aflà odihnă, nici va lăcuì cu liniște.
18Lovitura biciului face vânătae, iar lovitura limbii frânge oasele.
19Mulți au pierit de ascuțitul sabiei, ci nu ca cei ce au căzut de limbă.
20Fericit este cel ce a scăpat de ea și care n’a trecut în mâniea ei.
21Care n’a tras jugul ei și cu legăturile ei nu s’a legat.
22Că jugul ei jug de fier este și legăturile ei sunt legături de aramă.
23Moarte rea este moartea ei, și mai de folos este iadul decât ea.
24Nu va biruì pre cei bine credincioși, și în văpaia ei nu se vor arde.
25Cei ce părăsesc pre Domnul, vor cădeà într’însa și se va ațâțà întru ei, și nu se va stinge.
26Trimite-se-va asupra lor, ca leul și ca pardosul, îi va pierde pre ei.
27Vezi, îngrădește moșiea ta cu spini, și argintul tău și aurul tău leagă’l bine.
28Și cuvintelor tale fă jug și cumpănă, și gurii tale fă’i ușe și încuetoare.
29Ià aminte ca nu cumvà să aluneci cu ea, și să nu cazi înaintea celui ce te pândește cu vicleșug.
Biblia 1914 (Ediția Sfântului Sinod) (BOR 1914, 1914) · limba și ortografia ediției din 1914 · Domeniu public · archive.org