Isaia 14

1Curând vine și nu zăbovește și zilele lor nu se vor îndelungà, și va miluì Domnul pre Iacov, și va alege încă pre Israil, și se vor odihnì în pământul său și cel nemernic se va lipì de ei și se va lipì de casa lui Iacov.

2Și’i vor luà pre ei neamurile, și’i vor băgà la locul lor, și’i vor moștenì, și se vor înmulțì pre pământul lui Dumnezeu cu slugi și cu slujnice, și le vor fì robi cei ce i-au robit pre ei, și se vor stăpânì cei ce i-au stăpânit pre ei.

3Și va fì în ziua aceea odihnì-te-va Dumnezeu de durerea și de mânia ta, și de robia ta cea grea, care ai robit lor.

4Și vei luà plângerea aceasta asupra împăratului Vavilonului, și vei zice în ziua aceea: cum a încetat cel ce cere, și s’a odihnit cel sârguitor?

5Sfărâmat-au Domnul jugul păcătoșilor și jugul domnilor, bătând neamul cu mânie, cu rană nevindecată.

6Bătând neamul cu rana mâniei, n’a părtinit, odihnit-a cel ce a nădăjduit.

7Tot pământul strigă cu veselie.

8Și lemnele livanului s’au bucurat de tine, și chedrul livanului, de când tu ai adormit, nu s’a suit cel ce ne taie pre noi.

9Iadul jos s’a amărît întâmpinându-te pre tine, sculatu-s’au împreună cu tine, toți uriașii cei ce au stăpânit pământul, carii au scos din scaunele sale pre toți împărații neamurilor.

10Toți vor răspunde și vor zice ție: și tu te-ai robit ca și noi, și te-ai socotit între noi.

11Pogorîtu-s’a la iad mărirea ta și multă veselia ta; supt tine vor așterne putrejune și rămășița ta vierme.

12Cum a căzut din cer luceafărul cel ce răsăreà dimineața, zdrobitu-s’a pre pământ, cel ce trimiteà la toate neamurile.

13Și tu ai zis întru cugetul tău: în cer mă voiu suì, deasupra stelelor cerului voiu pune scaunul meu, ședeà-voiu pre muntele cel înalt, preste munții cei înalți, cari sunt spre miazănoapte.

14Suì-mă-voiu deasupra norilor, fì-voiu asemenea celui prea înalt.

15Iar acum în iad te vei pogorî, și în temeliile pământului.

16Cei ce te vor vedeà, se vor mirà de tine și vor zice: acesta este omul, cel ce turburà pământul și zguduià împărății.

17Cel ce a pustiit lumea toată, și cetățile ei le-a surpat, și pre cei ce i-a dus în robie nu i-a slobozit.

18Toți împărații neamurilor au adormit cu cinste, fiecare în casa sa;

19Iar tu te vei lepădà în munți ca un mort urît cu mulți morți tăeți de sabie cari se pogoară în iad.

20Precum haina în sânge încruntată nu este curată; așà nici tu nu ești curat, pentrucă pământul meu l-ai pierdut și pre poporul meu l-ai omorît, nu vei rămâneà în vreme veșnică, sămânță rea.

21Gătește’ți fiii tăi, ca să fie omorîți pentru păcatele tatălui său, ca să nu se scoale, și să moștenească pământul, și să umple pământul de răsboaie.

22Și mă voiu sculà asupra lor, zice Domnul Savaot și voiu pierde numele lor, și rămășița și sămânța, acestea zice Domnul.

23Și voiu pustiì Vavilonia, ca să lăcuiască într’însa arici și va fì de nimic, și o voiu face pre ea groapă de tină spre pierzare.

24Acestea zice Domnul Savaot, precum am zis, așà va fì și în ce chip am sfătuit, așà va rămâneà.

25Ca să pierz pre Asirieni din pământul meu, și din munții mei, și vor fì spre călcare, și se va luà dela ei jugul lor, și se va luà sarcina lor de pe umerii lor.

26Acesta este sfatul, care l-au sfătuit Domnul asupra a toată lumea, și aceasta este mâna cea înaltă asupra tuturor neamurilor.

27Că cele ce au sfătuit Dumnezeu cel sfânt, cine le va stricà? Și mâna lui cea înaltă, cine o va întoarce?

28În anul, în care a murit împăratul Ahaz, s’a făcut cuvântul acesta.

29Nu vă veseliți toți cei de alt neam, că s’a sfărâmat jugul celui ce vă băteà pre voi; că din sămânța șarpelui vor ieșì pui de aspidă, și puii lor vor ieșì șerpi zburători.

30Și se vor paște cei săraci printr’însul, și oamenii cei săraci în pace se vor odihnì, și va omorî cu foamea sămânța ta și rămășița ta o va pierde.

31Văitați-vă porțile cetăților, să strige cetățile cele turburate, cei de alt neam toți, că fum vine dela miazănoapte și nu este scăpare.

32Și ce vor răspunde împărații neamurilor? Pentrucă Domnul au întemeiat Sionul și printr’însul se vor mântuì cei smeriți ai poporului.