Isaia 10

1Vai celor ce rostesc porunci nedrepte și celor ce scriu hotărîri viclene.

2Abătând judecata mișeilor și răpind dreptatea săracilor poporului meu; ca să le fie lor văduva de jaf și săracul de pradă.

3Și ce vor face în ziua cercetării? Că necaz vouă de departe va venì, și către cine veți fugì să vă ajute? Și unde veți lăsà mărirea voastră, ca să nu cădeți în robie?

4Și supt cei uciși vor cădeà. Și întru toate acestea nu s’a întors mâniea lui, ci încă mâna este înaltă.

5Vai Asirienilor! Toiagul iuțimei mele, și mânie este în mâinile lor.

6Urgia mea o voiu trimite asupra neamului celui fărădelege, și poporului meu voiu poruncì să facă prăzi și jefuire, și să calce cetățile și să le facă pulbere.

7Iar el n’a gândit așà, și cu sufletul n’a socotit așà; ci a mutat gândul său, ca să piarză neamuri nu puține.

8Și de vor zice lui: tu singur ești domn?

9Va răspunde: n’am luat țara cea deasupra Vavilonului și a Halaanului, unde s’a zidit turnul? Și am luat Araviea și Damascul și Samariea.

10În ce chip am luat acestea, voiu luà și toate domniile. Văitați-vă cele cioplite din Ierusalim și din Samariea.

11Că precum am făcut Samariei și celor făcute de mâinile ei, așà voiu face și Ierusalimului și idolilor lui.

12Și va fì dacă va plinì Domnul a face toate în muntele Sionului și în Ierusalim, va căutà spre mintea cea mare spre împăratul Asirienilor și spre înălțimea mărirei ochilor lui.

13Că au zis: cu tăriea voiu face, și cu înțelepciunea minții voiu luà hotarele neamurilor, și puterea lor voiu prădà și voiu clătì cetățile în care lăcuesc.

14Și toată lumea cu mâna o voiu luà ca un cuib, și ca niște ouă părăsite voiu ridicà, și nu va fì cine să scape de mine sau să’mi grăiască împrotivă și șă’și deschiză gura și să grăiască.

15Au mărì-se-va securea fără de cel ce tae cu ea? Au înălțà-se-va hierăstrăul fără de cel ce’l trage pre el? Așijderea de ar luà cineva toiag sau lemn, înălțà-se-va lemnul? Și nu așà.

16Ci va trimite Domnul Savaot spre cinstea ta ocară, și spre mărirea ta, foc arzător se va aprinde.

17Și va fì lumina lui Israil ca focul, și’l va sfinți pre el cu foc arzător, și va mâncà pădurea ca fânul.

18În ziua aceea se vor stinge munții și dealurile și pădurile, și va mâncà dela suflet până la trup, și va fì cel ce va fugì, ca cel ce fuge de pară arzătoare.

19Și cei ce vor rămâneà dintr’înșii, în număr puțin vor fì, și un prunc îi va scrì pre ei.

20Și va fì în ziua aceea, nu se va mai adaoge rămășița lui Israil, și cei mântuiți ai lui Iacov nu vor mai nădăjduì spre cei ce le făceau strâmbătate; ci vor nădăjduì spre Dumnezeul cel sfânt al lui Israil întru adevăr.

21Și va fì rămășița lui Iacov spre Dumnezeul cel puternic.

22Și de va fì poporul lui Israil ca nisipul mării, rămășița lui se va mântuì, cuvânt ce sfârșește și scurtează întru dreptate.

23Că cuvânt scurt va face Domnul în toată lumea.

24Pentru aceea acestea zice Domnul Savaot: nu te teme poporul meu, cel ce lăcuești în Sion, de Asirieni, pentrucă cu toiagul te va bate, că rană voiu aduce preste tine, ca să vezi calea Eghipetului.

25Că încă puțin, și va încetà urgiea, iar mâniea mea preste sfatul lor.

26Și va ridicà Domnul Dumnezeul puterilor preste ei ca ranele lui Madiam, în locul necazului, și mâniea lui în calea cea despre mare, în calea Eghipetului.

27Și va fì în ziua aceea, luà-se-va jugul lui după umărul tău și frica lui dela tine, și se va stricà jugul dela umerii voștri.

28Că va venì la cetatea Anghe, și va trece la Maghedo, și în Mahmas va pune vasele sale.

29Și va trece valea și va venì la Anghe, frică va apucà pre Rama cetatea lui Saul, va fugì.

30Înalță’ți glasul tău fata lui Galim, auzi în Laisa, auzì-se-va în Anatot.

31Și s’a spăimântat Madevina și cei ce lăcuesc în Ghevim.

32Mângâiați astăzi în cale, ca să rămâe; cu mâna mângâiați muntele, pre fata Sionului și dealurile cele din Ierusalim.

33Iată stăpânitorul Domnul Savaot va turburà pre cei măriți cu tărie, și cei înalți cu semeție sfărâmà-se-vor, și cei trufași se vor smerì.

34Și vor cădeà cei înalți de sabie și livanul împreună cu cei înalți va cădeà.