Isaia 51

1Auziți-mă cei ce urmați dreptatea și cei ce căutați pre Domnul, căutați la piatra cea tare, care o ați cioplit și la gaura gropii, care o ați săpat.

2Căutați la Avraam tatăl vostru și la Sarra, care v’au născut pre voi; că unul erà și l-am chemat pre el, și l-am binecuvântat pre el, și l-am iubit pre el și l-am înmulțit pre el.

3Și pre tine acum te voiu mângâià Sioane, și am mângâiat toate pustiile lui și voiu pune pustiite lui ca raiul și cele dela apusurile lui ca raiul Domnului, veselie și bucurie va aflà într’însul, mărturisire și glas de laudă.

4Ascultați-mă, ascultați-mă poporul meu, și împărați la mine luați aminte, că lege va ieșì dela mine, și judecata mea spre luminarea neamurilor.

5Apropie-se curând dreptatea mea și va ieșì ca o lumină mântuirea mea, și întru brațul meu neamurile vor nădăjduì, pre mine mă vor așteptà ostroavele și întru brațul meu vor nădăjduì.

6Ridicați la cer ochii voștri, și priviți la pământ jos, că cerul, ca fumul se va stinge, și pământul ca o haină se va învechì, și cei ce lăcuesc ca aceștia vor murì; iar mântuirea mea în veac va fì, și dreptatea mea nu va lipsì.

7Ascultați-mă cei ce știți judecata, poporul meu, la care legea mea este în inima voastră, nu vă temeți de mustrarea oamenilor și cu hulirea lor să nu vă biruiți.

8Că vor fì ca o haină, care cu vreme se strică, și ca lâna, care se mănâncă de molii: iar dreptatea mea în veac va fì și mântuirea mea în neamurile neamurilor.

9Scoală-te, scoală-te Ierusalime și te îmbracă cu tăria brațului tău, scoală-te, ca întru începutul zilei, ca neamul veacului, au nu ești tu cel ce ai cioplit lățimea? Au nu ești tu cel ce ai rupt pre balaur?

10Au nu ești tu cel ce ai pustiit marea, apa cea multă a adâncului, cel ce ai pus adâncul mărei cale de trecut celor ce s’au izbăvit și s’au mântuit?

11Că Domnul va întoarce pre ei, și vor venì în Sion cu veselie și cu bucurie veșnică, că pre capul lor laudă, și veselie va apucà pre ei, fugit-au durerea, întristarea și suspinarea.

12Eu sunt, eu sunt cel ce te mângâiu pre tine, cunoaște cine ai fost tu, că te-ai temut de omul muritor și de fiul omului, cari ca iarba s’au uscat.

13Și aì uitat pre Dumnezeu cel ce te-au făcut pre tine, pre cel ce au făcut cerul și au întemeiat pământul, și te-ai temut pururea în toate zilele de fața mâniei celui ce te necăjià pre tine; că în ce chip a gândit ca să te piarză pre tine, și acum unde este mâniea celui ce te necăjià pre tine?

14Pentrucă mântuindu-te tu, nu va stà, nici va zăbovì, și nu va omorî spre stricare, și nu va lipsì pâinea lui.

15Că eu sunt Dumnezeul tău, cel ce turbur marea și fac de sună valurile ei. Domnul Savaot numele meu.

16Pune-voiu cuvintele mele în gura ta, și te voiu acoperì supt umbra mâinii mele, cu care am întărit cerul și am întemeiat pământul, și va zice Sionul: poporul meu ești tu.

17Deșteaptă-te, deșteaptă-te, scoală-te Ierusalime, cel ce ai băut din mâna Domnului paharul mâniei lui, că paharul căderei și paharul mâniei l-ai băut și l-ai deșertat.

18Și nu erà cine să te mângâe din toți fiii tăi, cari ai născut, și nu erà cine să te ție de mână dintre toți fiii tăi, pe cari ai crescut.

19Două acestea sunt împrotivă ție, cine se va mâhnì împreună cu tine? Cădere și zdrobire, foamete și sabie, cine te va mângâià?

20Fiii tăi cei lipsiți, cari dorm la marginea a toată ieșirea, ca o hiară în cursă, plini de mâniea Domnului, slăbiți prin Domnul Dumnezeu.

21Pentru aceea ascultă smerită și îmbătată, nu de vin.

22Așà zice Domnul Dumnezeu, cel ce judecă pre poporul său: iată am luat din mâna ta paharul căderii, paharul mâniei mele și nu vei mai adaoge încă a-l beà.

23Și îl voiu dà pre el în mâinile celor ce cu nedreptul te-au asuprit și te-au smerit, cari au zis sufletului tău: pleacă-te, ca să trecem, și ai pus asemenea cu pământul șalele tale, celor ce treceau afară.