Isaia 42

1Iacov sluga mea sprijini’l-voiu pre el, Israil alesul meu, primitu-l-a pre el sufletul meu, dat-am duhul meu preste el, judecată neamurilor va face.

2Nu va strigà, nici va lăsà, nici se va auzì afară glasul lui.

3Trestia frântă nu o va zdrobì, și inul ce fumegă nu’l va stinge, ci întru adevăr va face judecată.

4Strălucì-va și nu se va frânge, până ce va pune pre pământ judecată și întru numele lui neamurile vor nădăjduì.

5Așà zice Domnul Dumnezeu, cel ce au făcut cerul și l-au așezat, cel ce au întărit pământul și cele de pre el, și dă suflare poporului, ce este pre dânsul și duh celor ce umblă pre dânsul.

6Eu Domnul Dumnezeu chematu-te-am întru dreptate, și te voiu țineà de mâna ta, și te voiu întărì, și te-am dat spre legătură neamului meu, spre luminare păgânilor.

7Ca să deschizi ochii orbilor, să scoți din legături pre cei legați, și din casa temniții pre cei ce șed întru întunerec.

8Eu sunt Domnul Dumnezeu, acesta îmi este numele; slava mea altuia nu o voiu dà, nici bunătățile mele celor ciopliți.

9Cele din început iată au venit, și cele nouă, care eu le vestesc și mai ’nainte până a se vestì, s’au arătat vouă.

10Cântați Domnului cântare nouă; stăpânirea lui, slăviți numele lui dela marginile pământului, cei ce vă pogorîți în mare și umblați cu corăbii printr’însa, ostroavele și cei ce lăcuiți într’însele.

11Veselește-te pustie și satele ei, sălașurile și cei ce lăcuesc în Chidar, veselì-se-vor cei ce lăcuesc în pietre, din vârful munților vor strigà.

12Dà-vor lui Dumnezeu slavă, bunătățile lui în ostroave le vor vestì.

13Domnul Dumnezeul puterilor va ieșì și va sfărîmà răsboiul, deșteptà-va râvnă și va strigà asupra vrăjmașilor săi cu tărie.

14Tăcut-am din veci, au doar și pururea voiu tăceà și voiu răbdà? Răbdat-am ca ceea ce naște, dezrădăcinà-voiu și voiu uscà împreună.

15Pustiì-voiu munți și dealuri, și toată iarba lor voiu uscà și voiu pune rîurile ostroave, și bălțile le voiu uscà.

16Și voiu scoate orbii la calea care n’au știut, și voiu face pre ei să umble pre cărările care nu le-au cunoscut; face-voiu lor întunerecul lumină și cele colțuroase netede, acestea sunt cele ce le voiu face lor și nu-i voiu părăsì pre ei.

17Și ei s’au întors înapoi. Rușinați-vă cu rușine, cei ce nădăjduiți spre cele cioplite, cei ce ziceți celor turnate: voi sunteți dumnezeii noștri.

18Cei surzi auziți și cei orbi priviți să vedeți.

19Și cine este orb, fără numai slugile mele, și surzi, fără numai cei ce stăpânesc pre ei? Cine este orb ca cel depărtat? Și s’au orbit slugile lui Dumnezeu.

20Văzut-ați de multe ori și n’ați păzit, deschisu-vi-s’au urechile și n’ați auzit.

21Domnul Dumnezeu au voit ca să fie drept și să mărească laudă.

22Și am văzut, și poporul a fost prădat și jefuit, că laț în cămări pretutindenea și în case împreună, unde i-au ascuns pre ei, făcutu-s’au pradă, și nu erà cel ce să scoață prada, și nu erà cel ce să zică: întoarce.

23Cine este între voi, care va băgà în urechi acestea? Ascultați cele viitoare.

24Cine a dat spre jaf pre Iacov și pre Israil la cei ce’l pradă pre el? Au nu Dumnezeu, căruia a păcătuit și n’a vrut să umble în căile lui, nici să asculte de legea lui?

25Și au adus preste ei iuțimea mâniei sale, și i-a răzbit pre ei răsboiul, și cei ce îi ardeau pre ei prin prejur, și nici unul dintr’înșii n’a cunoscut, nici a pus în inimă.