Bible Explorer

Biblia › Isaia › 9

BOR 1914 · Capitolul 9 / 66

Isaia 9

1Aceasta întâiu bea, degrab fă țara Zavulonului, pământul Neftalimului și ceilalți, carii lăcuesc pre lângă mare și de cea parte de Iordan Galileea neamurilor.

2Poporul cel ce umblà întru întunerec a văzut lumină mare, cei ce lăcuiți în laturea și în umbra morții, lumină va strălucì preste voi.

3Mulțimea poporului o ai scos întru veseliea ta, și se vor veselì înaintea ta, ca cei ce se veselesc la seceriș și ca cei ce împart dobânzi.

4Că se va luà jugul cel pus preste dânșii și toiagul cel pus preste grumazii lor; că toiagul celor silnici l-au sfărâmat Domnul, ca și în zilele lui Madiam.

5Că toată haina luată cu vicleșug și îmbrăcămintea jefuită, o vor dà înapoi, și ar fì dorit să fì fost arse cu foc.

6Căci prunc s’a născut nouă, fiul, și s’a dat nouă, a căruia stăpânire s’a făcut preste umărul lui, și se chiamă numele lui înger de mare sfat, sfetnic minunat, Dumnezeu tare biruitor, Domn păcii, părinte veacului ce va să fie, că voiu aduce pace preste domni și sănătate lui.

7Și mare va fi stăpânirea lui, și păcii lui nu va fi hotar, pre scaunul lui David și întru împărăția lui va ședeà, ca să o îndrepteze și să apere cu judecată și cu dreptate, de acum și până în veac, râvna Domnului Savaot va face acestea.

8Moarte au trimis Domnul preste Iacov, și va venì preste Israil.

9Și va cunoaște tot poporul lui Efraim și cei ce lăcuesc în Samariea cu semeție și cu inimă înaltă, zicând:

10Cărămizile au căzut, ci veniți să cioplim pietre, și să tăem duzi și chedri, și să ne zidim nouă turnuri.

11Și va sfărîmà Dumnezeu pre cei ce se scoală asupra muntelui Sionului și pe vrăjmașii lui va risipì.

12Pe Siriea cea despre răsăritul soarelui și pe Elinii cei despre apusul soarelui, cei ce mănâncă pe Israil cu toată gura, întru toate acestea nu s’a întors mâniea, ci încă mâna este înaltă.

13Și poporul nu s’a întors până când s’a rănit și pre Domnul nu l-a căutat.

14Și va luà Domnul dela Israil capul și coada, și pre cel mare și pre cel mic într’o zi.

15Pre cel bătrân și pre cei ce se minunează de fețe, acesta este capul, și pe prorocul, care învață fărădelegi, acesta este coada.

16Și vor fi cei ce fericesc pre poporul acesta, amăgindu’l îl vor amăgì până’l vor înghițì pre el.

17Pentru aceea de tinerii lor nu se va veselì Domnul, și pe săracii lor și pre văduvele lor nu va miluì, că toți sunt fărădelege și răi, și toată gura grăește nedreptate. Întru toate acestea nu s’a întors mâniea, ci încă mâna este înaltă.

18Și va arde ca focul fărădelegea, și ca niște burueni uscate se va mistuì de foc, și va arde întru desișurile pădurii, și va mâncà toate cele de prin prejurul dealurilor.

19De iuțimea mâniei Domnului a ars tot pământul, și va fi poporul ca de foc ars; omului de fratele său nu’i va fi milă.

20Ci se va plecà spre dreapta, că va flămânzì și va mâncà din cele deastânga, și nu se va săturà omul mâncând carnea brațului său.

21Că va mâncà Manasì a lui Efraim și Efraim a lui Manasì; că împreună se vor războì asupra lui Iuda. Și întru toate acestea nu s’a întors mâniea, ci încă mâna este înaltă.

Biblia 1914 (Ediția Sfântului Sinod) (BOR 1914, 1914) · limba și ortografia ediției din 1914 · Domeniu public · archive.org