Isaia 58

1Strigă cu tărie și nu încetà, ca o trâmbiță înalță glasul tău și spune poporului meu păcatele lor, și casei lui Iacov fărădelegile lor.

2Pre mine din zi în zi mă caută și doresc să știe căile mele, ca un popor, care u făcut dreptate și n’a părăsit judecata Dumnezeului său; cer acum dela mine judecată dreapta și doresc să se apropie de Dumnezeu,

3Zicând: ce este, că am postit și n’ai văzut; smerit-am sufletele noastre și n’ai știut? Pentrucă în zilele posturilor voastre faceți voile voastre și necăjiți pre toți supușii voștri.

4Spre judecăți și sfezi postiți și bateți cu pumni pre cel smerit; pentruce postiți mie ca să se auză astăzi cu strigare glasul vostru?

5Nu acest post am ales eu, și ziua ca să’și smerească omul sufletul său, de ți-ai strâmbà ca un cerc grumazul tău și de ai așterne supt tine sac și cenușă, nici așà nu veți chemà post primit.

6Nu de acest fel de post am ales eu, zice Domnul: ci dezleagă toată legătura nedreptăței, dezleagă legăturile cele cu silă făcute, lasă pre cei prinși întru slobozenie și rumpe toată scrisoarea cea cu nedreptate.

7Frânge celui flămând pâinea ta și pre săracii cei fără de casă, adu’i în casa ta; de vezi pre cel gol, îmbracă’l, și nu trece cu vederea pre cei ce sunt din sămânța neamului tău.

8Atunci va ieșì de dimineață lumina ta, și sănătatea ta curând va răsărì, și va merge înaintea la dreptatea ta, și slava lui Dumnezeu te va încunjurà.

9Atunci vei strigà și Dumnezeu te va auzì, și încă grăind tu, va zice: aici sunt; și vei lepădà dela tine legătura și întinderea mâinei și cuvântul cel de cârtire.

10Și de vei dà flămândului pâine din sufletul tău, și de vei săturà sufletul cel necăjit, atunci va strălucì întru întunerec lumina ta și întunerecul tău ca amiazăzi.

11Și va fì Dumnezeul tău cu tine pururea, și te vei săturà în ce chip poftește sufletul tău, și oasele tale se vor îngrășà și vor fì ca o grădină adăpată și ca un izvor, căruia nu’i scade apa, și oasele tale ca iarba vor răsărì și se vor îngrășà, și vor moștenì neamurile neamurilor.

12Și se vor zidì dărâmăturile tale cele vechi, și vor fì temeliile tale veșnice în neamurile neamurilor, și te vei chemà tocmitor de cele stricate, și cărările tale cele de prin mijloc le vei face umblate.

13De vei întoarce piciorul tău dela sâmbete, ca să nu faci voile tale în ziua cea sfântă, și vei chemà sâmbetele desfătare, sfinte Dumnezeului tău, și nu vei mișcà piciorul tău la lucru, nici vei grăì cuvânt cu mânie din gura ta,

14Și vei fì nădăjduind spre Domnul, și te va suì la bunătățile pământului, și te va hrănì cu moștenirea lui Iacov tatălui tău. Că gura Domnului au grăit acestea.