Faptele Apostolilor 4

1Și grăind ei către norod, venit-au asupra lor preoții și Voevodul bisericei și Saducheii.

2Părându-le rău pentrucă învățau ei pre norod, și vestiau întru Iisus Învierea cea din morți.

3Și și-au pus pre dânșii mâinile, și i-au pus pre ei la pază până a doua zi, că erà seară.

4Iar mulți din cei ce auzise cuvântul, au crezut, și s’a făcut numărul bărbaților ca la cinci mii.

5Și a fost a doua zi de s’au adunat boierii și bătrânii și Cărturarii în Ierusalim.

6Și Ana Arhiereul și Caiafa și Ioan, Alexandru și câți erau din neamul arhieresc.

7Și puindu’i pre ei în mijloc, i-au întrebat: cu ce putere sau într’alcui nume, ați făcut voi aceasta?

8Atunci Petru, umplându-se de Duhul Sfânt, a zis către dânșii: boierii norodului și bătrânii lui Israil,

9De vreme ce noi astăzi suntem întrebați pentru facerea de bine a unui om bolnav, întru cine acesta s’a mântuit;

10Cunoscut să fie vouă tuturor și la tot poporul lui Israil, că întru numele lui Iisus Hristos Nazarineanul pre care voi l-ați răstignit, pre care Dumnezeu l-au învieat din morți, întru acela acesta stă înaintea voastră sănătos.

11Aceasta este piatra care nu s’a băgat în seamă de către voi ziditorii, care s’a făcut în capul unghiului.

12Și nu este întru alt întru nimic mântuire, pentrucă nici nume este altul supt cer dat întru oameni, întru care trebue să ne mântuim noi.

13Și văzând îndrăznirea lui Petru și a lui Ioan, și știind că oameni necărturari sunt și proști, se mirau, și îi cunoșteau pre dânșii că, cu Iisus fuseseră.

14Iar văzând pre omul cel tămăduit cu ei stând, nimic n’aveau a zice împrotivă.

15Ci poruncindu-le lor să iasă afară din sobor, vorbiau întru sine zicând:

16Ce vom face oamenilor acestora? Căci cum că s’a făcut semn cunoscut prin ei, este arătat tuturor celor ce locuesc în Ierusalim și nu putem tăgăduì.

17Ci ca nu mai mult să se lățească în norod, cu înfricoșare să’i înfricoșăm pre ei, ca mai mult să nu grăiască în numele acesta nici unui din oameni.

18Și chemându’i pre ei, le-au poruncit lor ca nicidecum să nu mai grăiască nici să învețe în numele lui Iisus.

19Iar Petru și Ioan răspunzând, au zis către dânșii: de este drept înaintea lui Dumnezeu a ascultà pre voi mai vârtos decât pre Dumnezeu, judecați.

20Pentrucă nu putem noi cele ce am văzut și am auzit să nu le grăim.

21Iar ei înfricoșindu’i pre dânșii, i-au slobozit, nimic aflând cum i-ar pedepsi pre ei, pentru norod; că toți proslăviau pre Dumnezeu pentru ceeace s’a făcut.

22Pentrucă mai mult decât de patruzeci de ani erà omul acela, întru care se făcuse semnul acela al tămăduirei.

23Iar după ce i-au slobozit, au venit la ai săi, și le-au spus câte au zis către dânșii Arhiereii și bătrânii.

24Iar ei auzind, toți dimpreună au ridicat glas către Dumnezeu, și au zis: Stăpâne, tu Dumnezeule, cei ce ai făcut cerul și pământul, și marea, și toate cele ce sunt într’însele;

25Carele ei zis prin gura lui David, robului tău: pentruce s’au întărâtat neamurile, și noroadele au cugetat cele deșarte?

26Stătut-au de față împărații pământului, și boierii s’au adunat împreună asupra Domnului, și asupra unsului lui.

27Că s’au adunat cu adevărat, în cetatea aceasta, asupra sfântului tău Fiu Iisus, pre care l-ai uns, Irod și Pilat din Pont, cu neamurile și cu noroadele lui Israil.

28Să facă câte mâna ta și sfatul tău mai înainte a rânduit să fie.

29Și acum, Doamne, caută împrotiva îngrozirilor lor, și dă robilor tăi cu toată îndrăzneala să grăiască cuvântul tău,

30Când vei întinde mâna ta spre tămăduire, și semne și minuni să se facă prin numele sfântului tău Fiu Iisus.

31Și rugându-se ei, s’a clătit locul unde erau adunați; și s’au umplut toți de Duhul Sfânt, și grăiau cuvântul lui Dumnezeu cu îndrăznire.

32Iar inima și sufletul mulțimei celor ce au crezut, erà unul; și nici unul nu ziceà că dintru averile lui este cevà al său; ci erau lor toate de obște.

33Și cu mare putere mărturisiau apostolii de Învierea Domnului Iisus; și mare dar erà preste ei toți,

34Și nimeni nu erà lipsit între ei; că toți carii aveau țarini sau case vânzându-le, aduceau prețurile celor vândute.

35Și le puneau la picioarele apostolilor, și se dà la fiecare după cum cinevà aveà trebuință.

36Iar Iosi cel ce s’a numit Varnava de apostoli, (care se tâlcuește, Fiul mângâierei) Levit, Critean de neam,

37Având el țarină, vânzând a adus prețul și l-a pus la picioarele apostolilor.