Biblia › Faptele Apostolilor › 21
BOR 1914 · Capitolul 21 / 28
Faptele Apostolilor 21
1Și a fost, după ce am purces noi, despărțindu-ne de ei, mergând drept am venit la Con, și a doua zi la Rodos, și de acolo la Patara;
2Și aflând corabie trecând la Finichia, suindu-ne într’însa, am purces.
3Și ivindu-ne la Chipru, și lăsându’l pre el în stânga, mergeam la Siria, și ne-am pogorît în Tir; pentrucă acolo erà corabia a descărcà povara.
4Și aflând ucenici, am rămas acolo șapte zile, cari ziceau lui Pavel prin Duhul, să nu se suie la Ierusalim.
5Și când a fost nouă de am împlinit zilele ieșind mergeam; petrecându-ne pre noi toți împreună cu femei și cu copii, până afară din cetate; și plecând genunchele pre țărmure, am făcut rugăciune.
6Și închinându-ne unii altora, am intrat în corabie; iar aceia s’au întors la ale sale.
7Iar noi calea pre apă săvârșind dela Tir, am venit la Ptolemaida, și închinându-ne fraților, am rămas o zi la ei.
8Iar a doua zi ieșind noi, cei ce eram cu Pavel, am venit în Chesaria; și intrând în casa lui Filip evanghelistul, care erà din cei șapte, am rămas la el.
9Și acesta aveà patru fete fecioare, prorocițe.
10Și zăbovindu-ne noi acolo multe zile, s’a pogorît din Iudeea oarecare proroc, anume Agav.
11Și viind către noi, și luând brâul lui Pavel și legându’și mâinile și picioarele, a zis: acestea zice Duhul Sfânt: pre bărbatul al căruia este brâul acesta, așà îl vor lega în Ierusalim Iudeii, și îl vor dà în mâinile neamurilor.
12Și dacă am auzit acestea, îl rugam noi și cei de loc de acolo, ca să nu se suie el în Ierusalim,
13Și a răspuns Pavel: ce faceți de plângeți și îmi întristați inima? Că eu nu numai a fi legat, ci și a murì în Ierusalim gata sunt pentru numele Domnului Iisus.
14Și neputând noi plecà pre el, am încetat, zicând: voea Domnului să fie.
15Iar după zilele acestea, gătindu-ne, ne suiam în Ierusalim.
16Și au venit împreună cu noi și din ucenicii dela Chesariea, aducând cu sine pre oarecare Mnason, Chiprian, vechiu ucenic, la care să ne sălășluim.
17Și sosind noi în Ierusalim, cu bucurie ne-au primit pre noi frații.
18Iar a doua zi a intrat Pavel împreună cu noi către Iacov; și toți bătrânii au venit.
19Și închinându-se lor, spuneà câte una pe rând cele ce au făcut Dumnezeu întru neamuri prin slujba lui.
20Și ei auzind, slăviau pre Domnul, și au zis lui: vezi frate, câte mii de Iudei sunt carii au crezut; și toți sunt râvnitori legei;
21Și au înțeles pentru tine, că înveți despărțire dela Moisì pre toți Iudei cei dintre neamuri, zicând să nu’și taie împrejur pre fiii lor, nici după obiceiuri să umble.
22Ce dar este? Cu adevărat trebuie mulțime să se adune; că vor auzì că ai venit.
23Deci aceasta fă, care îți zicem ție: sunt la noi patru bărbați, cari au făgăduință întru sine;
24Pre aceștia luându’i, curățește-te împreună cu ei, și cheltuește pentru ei, ca să’și rază capul; și vor cunoaște toți, că din cele ce au înțeles pentru tine, nimic nu este; ci umbli și tu păzind legea.
25Iar pentru neamurile care au crezut, noi am trimis, judecând nimic de acest fel să păzească ei, fără numai să se ferească ei de ce este jertfit idolilor, și de sânge și de sugrumat și de curvie.
26Atunci Pavel luând pre bărbații aceia, a doua zi curățindu-se cu ei, a intrat în biserică, vestind plinirea zilelor curățeniei, până ce s’a adus pentru unul fiecare din ei jertfă.
27Și când erà să se împlinească șapte zile, Iudeii cei din Asia, văzând pre el în biserică, au întârâtat tot norodul și și-au pus mâinile pre el,
28Strigând: bărbați Israilteni, ajutați; acesta este omul care împrotiva norodului și a legei și a locului acestuia, pre toți pretutindenea învață; încă și Elini a băgat în biserică, și a spurcat acest sfânt loc.
29Că văzuseră pre Trofim Efeseanul în cetate împreună cu el, pre care socoteau că l-a băgat Pavel în biserică;
30Și s’a pornit toată cetatea, și a alergat norodul; și prinzând pre Pavel, îl trăgeau afară din biserică; și îndată s’au închis ușile.
31Și căutând ei să’l omoare pre el, a venit veste la căpitanul oastei, cum că s’a turburat tot Ierusalimul.
32Care îndată luând ostași și șutași, a alergat asupra lor; iar ei văzând pre căpitanul și pre ostași, au încetat a bate pre Pavel.
33Și apropiindu-se căpitanul, l-a apucat pre el, și a poruncit să’l lege cu două lanțuri; și întrebà cine este și ce a făcut.
34Și alții altceva strigau întru norod; și neputând să înțeleagă adevărul pentru gâlceava, a poruncit să’l ducă pre el la tabără.
35Și când a ajuns la trepte, s’a întâmplat de se purtà el de ostași, pentru sila norodului.
36Pentrucă mergeà după el mulțimea norodului, strigând: ia’l pre el.
37Și vrând să’l bage în tabără, Pavel a zis căpitanului: de este slobod mie a zice cevà către tine? Iar el a zis: elinește știi?
38Oare nu ești tu Eghipteanul, cela ce mai înainte de zilele acestea te-ai ridicat asupra, și ai scos în pustie pre cele patru mii de bărbați sicari?
39Și a zis Pavel: eu sunt om Iudeu din Tarsul Chilichiei, cetățean al unei cetăți, care nu este neînsemnată; și te rog pre tine, dă’mi voie să grăesc către norod.
40Și dându’i voie el, Pavel stând pre trepte, a făcut cu mâna norodului. Și multă tăcere făcându-se, a grăit în limba evreească, zicând:
Biblia 1914 (Ediția Sfântului Sinod) (BOR 1914, 1914) · limba și ortografia ediției din 1914 · Domeniu public · archive.org