BOR 1914 · Capitolul 38 / 52
Ieremia 38
1Și a auzit Safania feciorul lui Natan și Godolia feciorul lui Pashor, și Ioahal feciorul lui Selemie cuvintele, care le-a grăit Ieremia către popor, zicând:
2Așà au zis Domnul: cel ce lăcuește în cetatea aceasta va murì de sabie și de foame, și cel ce va ieșì la Haldei va trăì și va fì viu sufletul lui spre aflare și va trăì.
3Că așà au zis Domnul: dându-se, se va da cetatea aceasta în mâinile puterii împăratului Vavilonului, și o va luà pre ea.
4Și ziseră împăratului: să se omoare dar omul acela, pentrucă el slăbește mâinile oamenilor celor ce se răsboesc, carii au rămas în cetate, și mâinile a tot poporul, grăind către ei cuvintele acestea, că omul acesta nu pacea, care este de folos grăește poporului acestuia, ci cele rele.
5Și a zis împăratul: iată el în mâinile voastre, pentrucă nu puteà împăratul asupra lor.
6Și l-au aruncat pre el în groapa lui Melhiu feciorul împăratului, care erà în curtea temniții și l-au slobozit pre el în groapă, și în groapă nu erà apă ci numai tină, și ședeà în tină.
7Și a auzit Avdemeleh arapul, și el erà de casa împăratului, cum că au dat pre Ieremia în groapă, și împăratul erà la poarta lui Veniamin.
8Și a venit la el și a grăit către împăratul, și a zis:
9Rău ai făcut a omorî pre omul acesta cu foamea, că nu mai sunt încă pâini în cetate.
10Și a poruncit împăratul lui Avdemeleh, zicând: ià cu tine de aici treizeci de oameni, și’l scoate pre el din groapă, ca să nu moară.
11Și a luat Avdemeleh pre oameni și au intrat la casa împăratului cea de jos, și au luat de acolo obiele vechi și funii vechi, și le-au aruncat la Ieremia în groapă.
12Și a zis către el: acestea pune-le dedesuptul funiilor, și a făcut Ieremia așà.
13Și l-au tras pre el cu funiile, și l-au scos din groapă, și a șezut Ieremia în curtea temniții.
14Și a trimis împăratul și l-a chemat pre el la casa lui Aselisil cea din casa Domnului, și a zis către el împăratul: întrebà-te-voiu cuvânt și să nu ascunzi de către mine cuvânt.
15Și a zis Ieremia împăratului: de’ți voiu spune ție, nu mă vei omorî pre mine cu moarte? Și de’ți voiu dà sfat, nu vei ascultà de mine?
16Și s’a jurat împăratul, zicând: viu este Domnul, cel ce ne-au făcut nouă sufletul acesta, de te voiu ucide pre tine și de te voiu dà în mâinile oamenilor acestora.
17Și Ieremia i-a zis lui: așà au zis Domnul, dacă ieșind vei ieșì la domnii împăratului Vavilonului, viu va fì sufletul tău, și cetatea aceasta nu se va arde cu foc și vei trăì tu și casa ta.
18Iar de nu vei ieșì, dà-se-va cetatea aceasta în mâna Haldeilor, și o vor arde cu foc, și tu nu vei scăpà.
19Și a zis împăratul lui Ieremia: eu am cuvântul Evreilor, cari au fugit la Haldei, ca să nu mă deà în mâinile lor, ca să mă batjocorească.
20Și a zis Ieremia: nu te vor dà, ascultă cuvântul Domnului, care’l zic eu către tine, și mai bine va fì ție și va fì viu sufletul tău.
21Și de nu vrei tu a ieșì, acesta este cuvântul, care l-au arătat mie Domnul.
22Iată toate femeile, care au rămas în casa împăratului lui Iuda, se scoteau la boierii împăratului Vavilonului, și ele ziceau: te înșelară, și vor puteà ție oameni de pace ai tăi și vor stricà întru alunecări piciorul tău, înturnatu-s’au dela tine.
23Și pre femeile tale și pre fiii tăi scoate’i-vor la Haldei și tu nu vei scăpà, că cu mâna împăratului Vavilonului te vei prinde și cetatea aceasta se va arde de tot.
24Și a zis lui împăratul: om să nu știe de cuvintele acestea, și tu nu vei murì.
25Și boierii de vor auzì că am grăit ție, și vor venì la tine și vor zice ție: spune tu nouă, ce a grăit ție împăratul? N’ascunde de către noi și nu te vom omorî pre tine,
26Vei zice lor: arunc eu mila mea înaintea ochilor împăratului, ca să nu mă întorc la casa lui Ionatan, să mor acolo.
27Și au venit toți boierii la Ieremia și l-au întrebat pre el și a spus lor după toate cuvintele acestea, care a poruncit lui împăratul, și tăcură, că nu s’a auzit cuvântul Domnului.
28Și a șezut Ieremia în curtea temniței, până la vremea în care s’a luat Ierusalimul.
Biblia 1914 (Ediția Sfântului Sinod) (BOR 1914, 1914) · limba și ortografia ediției din 1914 · Domeniu public · archive.org