Bible Explorer

Biblia › Ieremia › 8

BOR 1914 · Capitolul 8 / 52

Ieremia 8

1În vremea aceea zice Domnul: scoate-voiu oasele împăraților lui Iuda și oasele boierilor lui, și oasele preoților, și oasele prorocilor lor, și oasele celor ce lăcuesc în Ierusalim din mormânturile lor.

2Și le vor zbicì la soare, la lună și la toate stelele și la toată oastea cerului, pe care le-au iubit, și cărora au slujit, și după care au mers, și de care se țineau, și la care s’au închinat ei; nu se vor tăià, nici se vor îngropà, și vor fì spre pildă preste fața atot pământul.

3Că au ales mai bine moartea decât vieața, și la toți ceilalți, cari au rămas dela neamul acela, în tot locul, ori unde voiu scoate pre ei acolo.

4Că acestea zice Domnul: au doară cel ce cade nu se scoală? Sau cel ce se abate nu se întoarce?

5Pentrucă s’a fost abătut poporul meu acesta, abatere fără de rușine, și s’au biruit de tot întru voea lor, și n’au vrut a se întoarce.

6Băgați dar în urechi și auziți, nu așà vor grăì? Nu este om, care să se pocăiască de răutatea lui zicând: ce am făcut? Rămas-a cel ce aleargă dela alergătura lui, ca și calul ce se frământă întru rânchezarea lui.

7Și Erodiul a cunoscut pe cer vremea lui, turtureaua și rânduneaua, pasările țarinei, păzit-au vremile intrării lor; iar norodul meu acesta n’a cunoscut judecățile Domnului.

8Cum veți grăì, că înțelepți suntem noi și legea Domnului cu noi este? Îndeșert s’a făcut condeiul minciunos la scriitor.

9Rușinatu-s’au înțelepții, acoperit-au capul său, și s’au spăimântat și s’au prins, pentrucă au lepădat cuvântul Domnului; ce înțelepciune este la dânșii?

10Pentru aceea voiu dà femeile lor și țarinile lor moștenire altora, pentrucă dela cel mic până la cel mare toți sunt iubitori de argint, și dela proroc până la preot toți spun minciuni.

11Și vindecă cu nepăsare sfărâmarea poporului meu, zicând: pace, pace și pace nu erà.

12Rușinatu-s’au, căci au făcut urâciune, și cu rușine nu s’au rușinat, și a se rușinà nu știu, pentru aceea căzând vor cădeà, în vremea cercetărei lor vor cădeà, zice Domnul:

13Și vor adunà roadele lor, zice Domnul: nu este strugur în vie și smochine în smochin, și frunzele au căzut de tot.

14Și pentruce noi ședem? Adunați-vă și să intrăm în cetățile cele tari, și să pierim acolo, că Dumnezeu ne-au lepădat pre noi, și ne-au adăpat pre noi cu apă de fiere, pentrucă am păcătuit înaintea lui.

15Așteptat-am pace și nu erà nimic bun, vremea vindecărei, și iată erà spaimă.

16Dela Dan vom auzì glasul iuțimei cailor lui, de glasul rânchezărei cailor călărimei lui s’a clătit tot pământul, și va venì și va mâncà de tot pământul și plinirea lui, cetatea, și pre cei ce lăcuesc întru dânsa.

17Pentrucă iată eu trimiț la voi șerpi omorâtori, cărora nu este descântare.

18Și vă vor mușcà pre voi fără de vindecare cu durerea inimei voastre cei slabe.

19Iată glasul strigărei fetei poporului meu din pământ departe, au nu este Domn în Sion? Sau împărat nu este acolo? Pentrucă m’au urgisit cu cele cioplite ale lor, și întru deșertăciuni streine.

20Petrecutu-s’a vara, trecut-a secerea și noi nu ne-am mântuit.

21De surparea fetei poporului meu m’am întunecat, și întru slăbiciunea minții mă întăriră dureri, ca a celei ce naște.

22Și au nu este rășină în Galaad? Au doftor nu este acolo? Pentruce nu s’a suit vindecarea fetei poporului meu?

Biblia 1914 (Ediția Sfântului Sinod) (BOR 1914, 1914) · limba și ortografia ediției din 1914 · Domeniu public · archive.org