Ieremia 17

1Păcatul lui Iuda scris este cu condeiu de fier cu vârf de diamant săpat pre lespedea inimii lor, și pre coarnele capiștelor lor.

2Când și-au adus aminte fiii lor de capiștele lor și de desișurile lor și de lemnele cele frunzoase pre munții cei înalți jertfind în câmp.

3Tăria ta și toate vistieriile tale spre pradă le voiu dà, cele înalte ale tale pentru păcate întru toate hotarele tale.

4Și vei rămâneà de moștenirea ta, care am dat ție, și a slujì te voiu face vrăjmașilor tăi în pământul care nu’l știi, că foc ați aprins întru mâniea mea, până în veac va arde.

5Acestea zice Domnul: blestemat este omul, care are nădejde spre om, și va rezemà de dânsul trupul brațului său, și dela Domnul se va depărtà inima lui.

6Și va fì ca mirsinul cel sălbatec care este în pustie, nu va vedeà, când va venì binele și se va sălășluì în locuri fără de apă și în pustie, în pământ sterp, care nu se va lăcuì.

7Și binecuvântat este omul cel ce nădăjduește spre Domnul, și va fì Domnul nădejdea lui.

8Și va fì ca pomul cel sădit lângă ape, și pre umezeală pune rădăcinile sale și nu se va teme când va venì zăduful, și va fì într’însul odrasle frunzoase, în anul cel fără de ploaie nu se va teme, și nu va lipsì a face roadă.

9Adâncă este inima decât toate, și este om, cine’l va cunoaște pre el?

10Eu sunt Domnul cel ce cerc inimile, și ispitesc rărunchii, ca să dau fiecăruia după căile lui și după rodurile izvodirilor lui.

11Precum potârnichea clocește fără să scoață pui, așà cel ce adună avuția sa cu nedreptate, la jumătatea zilelor lui o va pierde și în cele mai de pre urmă va fì nebun.

12Scaun înalt de mărire, sfințirea noastră,

13Așteptarea lui Israil, Doamne toți cei ce te părăsesc pre tine să se rușineze, cei ce se depărtează să se scrie pre pământ, pentrucă au părăsit pre Domnul izvorul vieții.

14Vindecă-mă Doamne și mă voiu tămăduì, mântuește-mă și mă voiu mântuì, că lauda mea tu ești.

15Iată ei zic către mine: unde este cuvântul Domnului? Vie.

16Și eu nu m’am ostenit venind după tine, și ziua omului nu o am poftit, tu știi cele ce ies prin buzele mele, înaintea feței tale sunt.

17Să nu fii mie strein cruțându-mă în ziua cea rea.

18Să se rușineze cei ce mă gonesc, și să nu mă rușinez eu, înfricoșază-se ei, și să nu mă înfricoșez eu, adu preste ei zi rea, cu îndoită zdrobire sfărâmă’i pre ei.

19Acestea zice Domnul către mine: mergi și stai în porțile fiilor poporului tău, prin care intră împărații lui Iuda și prin care ies, și în toate porțile Ierusalimului, și vei zice către ei:

20Auziți cuvântul Domnului împărații lui Iuda și toată Iudeea și tot Ierusalimul, cei ce intrați prin porțile acestea.

21Așà zice Domnul: păziți sufletele voastre și nu ridicați sarcini în ziua sâmbetelor, și nu le băgați prin porțile Ierusalimului.

22Și nu scoateți sarcine din casele voastre în ziua sâmbetelor, și tot lucrul să nu faceți, sfințiți ziua sâmbetelor, în ce chip am poruncit părinților voștri.

23Și n’au ascultat, și n’au plecat urechia sa, și au învârtoșat cerbicea sa mai mult decât părinții lor, ca să nu mă asculte pre mine, și să nu primească învățătura.

24Și va fì, de mă veți ascultà pre mine, zice Domnul, ca să nu băgați sarcini prin porțile cetăței acesteea în ziua sâmbetelor, și să sfințiți ziua sâmbetelor, ca să nu faceți întru dânsa tot lucrul.

25Vor intrà prin porțile cetăței acesteea împărați și boieri, șezând pre scaunul lui David și suindu-se pre carele și pre caii săi, ei și boierii lor, oamenii lui Iuda și cei ce lăcuesc în Ierusalim, și se va lăcuì cetatea aceasta în veac.

26Și vor venì din cetățile lui Iuda și dimprejurul Ierusalimului, și din pământul lui Veniamin și dela câmpie și dela munte și dela austru, aducând arderi de tot, și jertfe și tămâieri și mană și tămâie aducând laudă în casa Domnului.

27Și va fì, de nu mă veți ascultà pre mine, ca să sfințiți ziua sâmbetelor, ca să nu ridicați sarcini și să nu băgați prin porțile Ierusalimului în ziua sâmbetelor, voiu aprinde foc în porțile ei, și va arde ulițile Ierusalimului, și nu se va stinge.