Ieremia 4

1De se va întoarce Israil către mine, zice Domnul, să se întoarcă, și de va lua dimprejurul său urâciunile lui din gura lui, și de către fața mea se va smerì.

2Și va jurà: viu este Domnul cu adevărat, cu judecată și cu dreptate, și vor binecuvântà întru el limbi și întru el vor lăudà pre Dumnezeu în Ierusalim.

3Că acestea zice Domnul bărbaților Iudei și celor ce lăcuesc Ierusalimul:

4Arați pământ nou, și să nu semănați în spini, tăeți-vă împrejur Dumnezeului vostru, și tăeți împrejur învârtoșarea inimei voastre bărbații Iudei și cei ce lăcuiți în Ierusalim; să nu iasă ca focul mâniea mea, și să se aprindă, și nu va fì cel ce să o stingă pentru vicleșugul tocmelelor voastre.

5Vestiți în Iuda, și să se auză în Ierusalim, ziceți: dați semn cu trâmbița pre pământ și strigați tare, ziceți: adunați-vă, să intrăm la cetățile cele întărite, luând semn, fugiți în Sion.

6Grăbiți-vă, nu stați, că rele aduc eu dela miazănoapte și surpare mare.

7Se suie leul din culcușul său, și cel ce pierde limbile se ridică și a ieșit din locul său, ca să pustiească pământul tău, și cetățile tale se vor surpà rămânând pustii.

8Pentru aceasta încingeți saci și vă tânguiți și vă văitați, pentrucă nu s’a întors iuțimea mâniei Domnului dela voi.

9Și va fì în ziua aceea, zice Domnul, pierde-se-va inima împăratului și inima boierilor, și preoții se vor spăimântà și prorocii se vor mirà.

10Și am zis: o Stăpâne Doamne! Oare înșelând, ai înșelat pre poporul acesta și Ierusalimul, zicând pace va fi vouă? Și iată sabia a ajuns până la sufletul lor.

11În vremea aceea zice-vor poporului acestuia și Ierusalimului: duhul rătăcirei în pustie, calea fetei poporului meu nu spre curățire, nici spre sfințire.

12Duh de plinire îmi va venì, și acum eu voiu grăì judecățile mele către ei.

13Iată ca norul se vor suì, și ca viforul carele lor, mai sprinteni decât vulturii caii lor, vai nouă, că pierim.

14Spală de răutate inima ta Ierusalime, ca să te mântuești; până când sunt întru tine gândurile răutăței tale?

15Pentrucă glasul celui ce se suie dela Dan va venì mie, și se va auzì durerea din muntele lui Efraim.

16Pomeniți limbi, iată au venit, vestiți în Ierusalim, vârtejuri vin din pământ de departe, și au dat spre cetățile lui Iuda glasul lor.

17Ca cei ce păzesc țarină au încunjurat-o pre ea, pentrucă te-ai lenevit spre mine, zice Domnul.

18Căile tale și tocmelele tale au făcut ție acestea, aceasta este răutatea ta, căci este amară, pentrucă au ajuns până la inima ta.

19Pântecele meu mă doare, și simțirile inimei mele turbură sufletul meu, slăbește inima mea, nu voiu tăceà, că glas de trâmbiță a auzit sufletul meu, strigare de răsboiu.

20Și vestește zdrobire peste zdrobire, că tot pământul s’a pustiit, fără de veste s’a stricat cortul, ruptu-s’au pieile mele.

21Până când voiu vedeà fugind? Auzind glasul trâmbiților.

22Pentrucă povățuitorii poporului meu pre mine nu m’au știut, fii fără de minte sunt și nepricepuți, măestri sunt a face rău; iar a face bine n’au cunoscut.

23Căutat-am spre pământ, și iată nimic, și la cer, și nu erau luminile lui.

24Văzut-am munții și erau tremurând, și toate dealurile clătinându-se.

25Căutat-am și iată nu erà om și toate pasările cerului se spăimântase.

26Văzut-am, și iată Carmilul pustiu și toate cetățile arse cu foc de fața Domnului, și de fața iuțimei mâniei lui s’a stins.

27Acestea zice Domnul: pustiu va fì tot pământul și contenire nu voiu face.

28Și preste acestea plângă pământul și să se întunece cerul de sus, pentrucă am grăit și nu mă voiu căì, pornitu-m’am și nu m’am întors dela ei.

29De glas de călăreți și arc întins s’a ferit toată țara, intrat-a în peșteri și în desișuri s’a ascuns și pe pietre s’a suit, toate cetățile s’au părăsit, nu lăcuește în ele om.

30Și tu ce vei face de te vei îmbrăcà cu roșu? Și de te vei împodobì cu podoabă de aur, de vei unge cu răstic ochii tăi, îndeșert este frumusețarea ta, lepădatu-te-au ibovnicii tăi, sufletul tău caută.

31Că glas ca al celei ce se chinuește, am auzit suspinul tău, ca al celei ce dintâiu naște, glasul fetei Sionului se va slăbì, și va slobozì mâinile sale, vai mie, că mi se sfârșește sufletul pentru cei omorîți.