Ieremia 9

1Cine va dà capului meu apă și ochilor mei izvoare de lacrămi? Ca să plâng pre poporul meu acesta ziua și noaptea, pre cei răniți ai fetei poporului meu.

2Cine’mi va dà în pustie sălaș mai de margine și voiu părăsì pre poporul meu, și mă voiu duce dela ei, că toți preacurvesc, adunare de defăimători.

3Și a întins limba sa ca un arc mincinos, și nu credința a stăpânit pre pământ, că merg din rele în rele, și pre mine nu m’a cunoscut, zice Domnul.

4Fiecare să vă păziți de către aproapele său, și spre frații lor nu nădăjduiți, pentrucă tot fratele cu amăgitură va amăgì și tot prietenul cu vicleșug umblă.

5Fiecare pre prietenul său va înșelà, adevărul nu vor grăì, învățatu-s’au limba lor a grăì minciuni, năpăstuit-au și n’au voit a se întoarce.

6Camătă preste camătă, vicleșug preste vicleșug n’au vrut să mă știe pre mine, zice Domnul.

7Pentru aceea așà zice Domnul puterilor: iată eu voiu lămurì pre ei, și voiu ispitì pre ei, că voiu face pentru vicleșugul fetei poporului meu.

8Săgeată rănitoare este limba lor, viclene sunt graiurile gurii lor, cu aproapele său grăiește de pace, și întru sine are vrajbă.

9Au asupra acestora nu voiu socotì, zice Domnul? Sau la norod ca acesta nu va izbândì sufletul meu?

10Preste măguri faceți tânguire și pre căile pustiei plângere, că s’a săvârșit pentrucă nu sunt oameni, n’au auzit glasul stăpânirei, dela pasările cerului și până la dobitoace, spăimântatu-s’au, dusu-s’au.

11Și voiu dà Ierusalimul spre înstreinare, spre lăcuință balaurilor, și cetățile Iudei spre stingere le voiu pune, nelăcuindu-se; cine este omul cel înțelegător și să înțeleagă acestea? Și acela către care este cuvântul gurei Domnului, vestească vouă, pentru care lucru a pierit pământul? Aprinsu-s’a ca pustiul cel neumblat.

12Și au zis Domnul către mine: pentruce au părăsit ei legea mea, care o am dat înaintea feței lor, și n’au ascultat glasul meu.

13Ci au mers după cele alese ale inimei lor cei rele, și după idolii, care i-au învățat pre ei părinții lor.

14Pentru aceea așà zice Domnul puterilor Dumnezeul lui Israil: iată eu hrănesc pre ei cu nevoi și voiu adăpà pre ei cu apă de fiere.

15Și voiu risipì pre ei întru neamurile, pre care nu le-au cunoscut ei, nici părinții lor, și voiu trimite la dânșii sabie până voiu sfârșì pre ei cu dânsa.

16Acestea zice Domnul puterilor: chemați pre cele ce plâng, și să vie, și către cele înțelepte trimiteți.

17Și să răspunză și să plângă pentru voi, și să sloboază ochii voștri lacrămi și genele voastre să curgă apă.

18Că s’a auzit în Sion glasul cel de jale, cum am chinuit? Ne-am rușinat foarte, căci am părăsit pământul și am lepădat sălașurile noastre.

19Ascultați dar femei cuvântul lui Dumnezeu, și să primească urechile voastre cuvintele gurei lui, și învățați fetele voastre jale, și femeia pre cea de aproape a ei plângere.

20Că s’a suit moartea prin ferestrele voastre, intrat-a la pământul vostru, ca să zdrobească prunci de pe afară, și pre tineri de prin uliță.

21Și vor fì morții oamenilor spre pildă preste fața câmpului pământului vostru, și ca iarba dinapoia celui ce cosește.

22Și nu va fì cel ce să adune acestea, zice Domnul; să nu se laude cel înțelept întru înțelepciunea lui, și să nu se laude cel tare întru tăria lui, și să nu se laude cel bogat întru bogăția lui.

23Ci într’aceasta să se laude cel ce se laudă, că înțelege și cunoaște, că eu sunt Domnul cel ce fac milă și judecată și dreptate pre pământ, că într’acestea este voea mea, zice Domnul.

24Iată zile vin, zice Domnul, și voiu izbândì preste toți cei ce au tăiat împrejur marginea acoperirei lor.

25Preste Eghipet și preste Idumeia și preste Edom și preste fiii lui Ammon și preste fiii lui Moav, și preste tot cel ce tunde împrejur cele dela fața lui, cei ce lăcuesc în pustie, că toate neamurile sunt netăete împrejur la trup, și toată casa lui Israil netăieți împrejur sunt cu inima.