Sarea

Sarea venea mai ales din Marea Moartă, pe care Vechiul Testament o numește Marea Sărată (Numerii 34:3). Apa era lăsată să se evapore în bazine puțin adânci și în mlaștini de pe țărm (Iezechiil 47:12), iar lângă capătul ei sudic se înalță muntele Sedom, o creastă de sare gemă ai cărei stâlpi de sare sunt numiți în glumă „femeia lui Lot”. Sarea dădea gust mâncării simple de fiecare zi — Iov întreabă: „Au mâncà-se-va pâinea fără de sare?” (Iov 6:6) — și ferea peștele și carnea de stricăciune. Pruncii nou-născuți erau frecați cu sare (Iezechiil 16:4).

Darurile de făină se sărau (Leviticul 2:13). A mânca sare împreună la o masă îi lega pe oameni unii de alții, iar o înțelegere trainică se numea „legătură de sare, veșnică” (Numerii 18:19). Abimelec a presărat sare peste o cetate cucerită (Judecătorii 9:45). Iisus vorbește despre sarea care „se va stricà” (Matei 5:13). După o explicație, sarea din zona Mării Moarte era amestecată cu alte minerale, iar când umezeala spăla sarea din ea, rămânea doar o pulbere fără gust.