Purpura și stacojiul

Cea mai scumpă vopsea a lumii antice se scotea din melcii de mare murex din răsăritul Mediteranei. O glandă a melcului dădea un lichid care la aer se schimba din alb-gălbui în roșu, violet sau purpuriu; „albastrul” din Biblie (în Biblia 1914, „vânăt”) era o nuanță violetă a aceleiași vopsele. Tirul și Sidonul erau marile centre, iar de-a lungul coastei s-au găsit grămezi mari de scoici zdrobite. Fiind atât de scumpă, purpura era purtată de împărați și de bogați — de împărații Madianului (Judecătorii 8:26) și de bogatul care „se îmbrăcà în porfiră și în vison” (Luca 16:19).

Stacojiul și carminul se scoteau din kermes, o insectă mică ce trăiește pe un soi de stejar. O moașă a legat un fir roșu la încheietura mâinii nou-născutului Zara (Facerea 38:28). Galbenul se obținea din șofrănel, galbenul-portocaliu din șofranul florilor de crocus, iar verdele de obicei dintr-un amestec de vopsele; pânza se vopsea în cuve mari. La Filipi, Pavel a cunoscut-o pe Lidia, „care vindeà pânze mohorâte” (adică purpurii), „din cetatea Tiatirilor” (Faptele Apostolilor 16:14), oraș cu o breaslă a vopsitorilor. După o părere, ea vindea adevărata purpură de murex; după alta, o pânză roșie mai ieftină, vopsită cu rădăcină de roibă.