Iubirea de argint

Ultima dintre cele Zece Porunci oprește pofta după ce este al altuia: „să nu poftești casa vecinului tău” (Eșirea 20:17), „nici câte sunt ale aproapelui tău”. Iisus a avertizat: „vedeți și vă feriți de lăcomie; că nu întru a prisosi cuivà din avuțiele sale este vieața lui” (Luca 12:15), și a vorbit despre un om bogat care și-a stricat jitnițele ca să zidească altele mai mari. Pavel a scris că „rădăcina tuturor răutăților este iubirea de argint” (1 Timotei 6:10); cuvântul lui grecesc, philargyria, înseamnă „iubire de argint”. Evagrie l-a folosit pentru acest gând, și din el vine numele slavon bisericesc, srebroljubie.

Două întâmplări au ajuns pildele ei clasice. Acan a luat argint și aur din prada Ierihonului și a mărturisit: „poftindu-le le-am luat” (Isus Navì 7:21). Iuda a întrebat: „ce’mi veți dà mie, și eu îl voiu dà pre el vouă?” (Matei 26:14–15), iar Ioan îl numește fur, care avea punga și lua ce se punea în ea (Ioan 12:6). Listele de mai târziu au opus iubirii de argint dărnicia. Iubitorii de argint ai lui Dante zac cu fața în țărână pe a cincea cornișă, iar artiștii au desenat Iubirea de argint ca pe o bătrână care numără monede lângă saci plini sau stă legată la ochi în mijlocul banilor ei.