Lăcomia pântecelui

Biblia se bucură de ospețe și de vin; criticii lui Iisus l-au numit chiar „om mâncător și băutor de vin” (Matei 11:19). Ea avertizează împotriva unei vieți stăpânite de poftă. „Nu fii bețiv, nici te întinde la sfaturi și la cumpărături de cărnuri”, spun Pildele 23:19, iar Pavel scrie despre oamenii „al cărora Dumnezeu este pântecele” (Filippiseni 3:19). Două întâmplări au fost citite ca avertismente. Isav a venit flămând de la câmp și și-a vândut dreptul de întâi născut pentru pâine și fiertură de linte (Facerea 25:29–34); Epistola către Evrei spune despre el că „pentru o mâncare și-a vândut nașterea sa cea dintâiu” (Evrei 12:16). În pustie poporul a poftit carne, iar locul unde și-au îngropat morții a fost numit Chibrot-Hataava, mormintele poftei — Biblia 1914 îl numește chiar așa: „mormânturile poftei” (Numerii 11:34).

Evagrie a pus lăcomia pântecelui pe primul loc, fiindcă monahii pustiei trăiau din post. Grigorie cel Mare a numit cinci feluri ale ei: a mânca prea devreme, prea scump, prea mult, prea cu nesaț și prea ales. Listele de mai târziu i-au opus cumpătarea. Pe a șasea cornișă a lui Dante trec lacomii, slabi și flămânzi, pe sub pomi cu roade mirositoare pe care nu le pot ajunge. Artiștii au dat Lăcomiei un porc sau un mistreț.