Sandalele

Încălțămintea era de obicei sandaua: o talpă de piele, uneori de lemn, ținută de fâșii sau curele de piele petrecute în jurul piciorului și al gleznei. Sandalele erau o parte de neapărat a îmbrăcămintei — prizonierii din Iuda trimiși acasă din Samaria au primit haine, sandale și mâncare (2 Paralipomene 28:15) —, iar a umbla desculț prin oraș era semn de mare sărăcie. Într-o călătorie lungă oamenii își puteau duce sandalele în mână până la orașul următor, ca să cruțe pielea. Picioarele în sandale deschise se umpleau repede de praf, de aceea gazda le dădea oaspeților apă să și le spele (Facerea 18:4).

Sandalele se scoteau în casă și pe pământ sfânt; lui Moise și lui Iosua li s-a spus: „dezleagă încălțămintele dela picioarele tale” (Eșirea 3:5; Isus Navì 5:15). Cei în doliu umblau desculți, cum a făcut David pe Muntele Măslinilor (2 Împărați 15:30). În vremurile mai vechi, în Israel, un om întărea un schimb de avere scoțându-și sandaua și dând-o celuilalt (Rut 4:7). Dezlegarea curelelor de la sandalele cuiva era treaba unui slujitor, iar Ioan Botezătorul a spus că nu este vrednic să facă aceasta pentru cel ce vine după el (Marcu 1:7).