Făcătorul de corturi

Corturile din ținuturile Bibliei erau de obicei făcute din țesătură de păr de capră, care este groasă, caldă și nu lasă ploaia să treacă; femeile israelite torceau păr de capră pentru acoperămintele cortului mărturiei (Eșirea 35:26). Făcătorul de corturi croia și cosea o asemenea țesătură, iar cuvântul grecesc poate a cuprins o gamă mai largă de lucrări în țesătură și piele. Tarsul Ciliciei, orașul natal al lui Pavel, era un centru al acestui meșteșug: caprele din munții Taurus, acoperiți de zăpadă, aveau părul lung, potrivit pentru pânza de cort, numită cilicium după numele ținutului.

Cuvântul apare o singură dată în Biblie. La Corint, pe la 50 d.Hr., Pavel i-a întâlnit pe Acvila și Priscila, iudei care plecaseră din Roma când împăratul Claudiu poruncise ca toți iudeii să plece, „și pentrucă erà de un fel de meșteșug cu ei, a rămas lângă dânșii și lucrà; pentrucă erau făcători de corturi cu meșteșugul” (Faptele Apostolilor 18:3). Învățătorii iudei învățau de obicei un meșteșug alături de studiu. În călătoriile sale, Pavel își câștiga traiul cu mâinile lui, lucrând „ziua și noaptea” ca să nu fie o povară pentru nimeni (1 Tesaloniceni 2:9). Mai târziu, Acvila și Priscila au găzduit o Biserică în casa lor din Efes.