Cărturarul

În Israelul antic puțini oameni știau să citească și să scrie, așa că scribii scriau pentru ei: contracte și zapise, scrisori, chitanțe și liste. Un scrib putea ședea la poarta cetății și scria pentru cei care nu știau. Regii aveau un scrib regesc, un înalt dregător care ținea înscrisurile, dădea sfaturi și veghea asupra banilor — Seraia sub David, Șebna sub Iezechia, Șafan sub Iosia. Meșteșugul se învăța ca ucenic pe lângă un dascăl, la început în familii de scribi (1 Paralipomene 2:55). Scriau cu o pană de trestie și cerneală din funingine pe papirus sau piele și tăiau sulurile cu un briceag (Ieremia 36:23).

Baruh a scris cuvintele lui Ieremia după dictarea lui, „pe hârtie” (Ieremia 36:18). Și Pavel își dicta scrisorile: Terțiu a scris Epistola către Romani (Romani 16:22), iar Pavel adăuga salutări cu mâna lui. După exil, cuvântul a ajuns să însemne un cunoscător al Legii lui Moise — Ezdra era „cărturar iscusit în legea lui Moisì” (Esdra 7:6). În vremea Noului Testament, cărturarii copiau, învățau și tâlcuiau Legea; cei mai mulți erau legați de farisei, iar unii ședeau în Sinedriu, sfatul cel mare al iudeilor. Oamenii îi salutau cu „rabi”, iar ei purtau veșminte lungi (Marcu 12:38).