Olarul

Olăria era vasul de fiecare zi al lumii antice: chiupuri mari pentru apă, vin, untdelemn și grâne, ulcioare, străchini, candele și oale de gătit cu fundul rotunjit. Primele oale erau modelate cu mâna, adesea din suluri de lut, și poate că erau făcute mai ales de femei, acasă. Roata olarului a transformat îndemânarea în meșteșug; cea mai veche găsită în ținuturile Bibliei vine din Ur, c. 3500–3000 î.Hr. O roată timpurie era alcătuită din două pietre, cea de sus rotindu-se pe cea de jos, adesea învârtită de un ucenic; roata acționată cu piciorul a apărut abia după c. 300 î.Hr. Candelele erau presate în tipare.

Ieremia a coborât la casa olarului și l-a privit lucrând la roată: când un vas nu-i ieșea bine în mână, făcea din lut un alt vas (Ieremia 18:3–4). Oalele erau ieftine și se spărgeau ușor, iar oamenii rareori le luau cu ei când se mutau. Cioburile, hârburile, erau încă bune la ceva — să iei jar sau apă (Isaia 30:14) ori să-ți razi pielea, cum a făcut Iov. Mai târziu se scriau pe ele însemnări scurte; arheologii le numesc ostraka, ca scrisorile găsite la Lachiș. Vasele de lut păstrau în siguranță și documente (Ieremia 32:14).